Dragă Corina Chiriac,
De când ai apărut la „Steaua fără nume” şi l-ai sfidat pe Dan Deşliu, un prezentator pe atunci plin de el, nesuferit, libidinos, te-am îndrăgit.
Asta erai/eşti tu, Corina! Hotărâtă, decisă, fixată, controversată, atrăgătoare, sexy, mereu cu un aer old fashion care te-a prins de minune.
Păreai a fi venit din era charlestonului, pe-atunci. Nu-mi amintesc nimic despre aventurile tale celebre în epocă, dacă au fost; sau de bancurile derivate din asta.
Doar ceva haios şi personal despre relaţia ta cu Ovidiu Lipan-Ţăndărică. Aici, zăbovesc niţel: la ziua lui, era prin ianuarie, am fost cu Doru Stănculescu, Mircea Vintilă, Tommy Beretzky celebrul flautist.
La tine, în mansarda romantică, la care ajungeai suind o scară de lemn abruptă. Atunci, te-ai retras relativ devreme în dormitorul alăturat şi, agasată de certurile din living, deh, se cam băuse, ai strigat: "Ovidiu, încetaţi!" Nostim e că Ovidiu, a doua zi, mi-a dat telefon să-mi spună că a fost o confuzie: tu, de fapt, repetai un text...
Mi-a plăcut totdeauna de tine că erai jemanfişistă, miserupistă, te durea-n cot de multe. Ba, chiar când nu te-a durut ai rămas/fugit/scăpat în America.
Aveai, apoi, Corina dragă, talent actoricesc, că doar ai studii, dar şi talent, vocea ta plină, buzele carnale, bust. Îţi dezvălui acum o mărturie mai veche a lui Aldea, colegul tău de liceu şi de bancă, cel care mi-a spus, la un moment dat, că i-ai cam tulburat pubertatea.
Ai rămas o figură de mare actor-cântăreţ. Ceea ce regret eu este că nu ai „abuzat" serios de teatru, de actorie. Să te fi văzut într-o Dezdemonă, o Karenină, o lady shakeaspariană, ceva într-o dramă sau tragedie grea. Antigona, Ofelia... păcat. Probabil că ai fost comodă, nu-i treaba mea, dar am acest regret nostalgic.
George Stanca, pamflet
