Domnului premier Colos - spre ştiinţă Drag Min. Culturi (!!!),

Ultima actualizare:

    George Stanca
George Stanca

Scriu așa pentru a face economie de litere precum și voi faceți economie de cultură.

Ce cultură? Voi ar trebui să preluați manelele unde se cotizează baban și, eventual, folclorul stadioanelor ca să vă faceți că faceți cultura. Căci v-ați descalificat cu un gest mic, dar semnificativ, pentru politica anti-românească de care dați dovadă... 

La funeraliile marelui actor Marin Moraru, am văzut cea mai jalnică imagine a ceea ce azi ești tu, Ministerule Dragă. Cred că unii oameni din administrativul ministerului, români simpli, portari, liftieri, îngrijitoare, secretare (nu și cei veniți și rămași de pe vremea UDMR) au auzit de actorul Moraru. Un geniu. Mai puțin ministrul... Pe care nu-l știu cum se numește - și cum a ajuns acolo, căci, așa, eu mai cunosc câțiva dintre foști, dar aveau nume oricum memorabile, recognoscibile, autoritare, oameni de cultură autentici cum fură niște Titu Maiorescu, Take Ionescu, Spiru Haret sau recent, Andrei Pleșu, Marin Sorescu, Răzvan Theodorescu; sau Mircea Albulescu or Ion Antonescu ”doar” secretari de stat... Nume, nene!, somități în cultură or în mecenat... Dar!

Dar batjocura, inconștiența voastră - nu zic ”incultura” - față de memoria unuia dintre cei  mai mari, geniali actori ai țării s-a străvăzut prin dimensiunile coroanei trimisă ca ultim ”omagiu”. Cea mai mică, pipernicită, umilă. Pusă și lângă una imensă adusă de o doamnă despre care știu că nu e multimiliardară: colega răposatului, draga de Florina Cercel. Să fie mai bogată ca Cultura ministerială (cacofonie dedicată)? Îndoi-m-aș! Un asemena gest venit de la un minister presupune faptul că acea coroană onor ministrul știa de ea. Este emanația instituţiei și a capului său. Halal cap, halal emanație, mai mult inhalație sulfuroasă... Cred că cineva a dat - ian, acolo! - niște bănuți și cu o stângere constipată la pungă; a dat, zic, unei femei de serviciu care s-a dus la florărie și a comadat cu teamă din bugețelul alocat; a pus mult brad, că e mai ieftin, bre!, niște flori albe și gata! Indolență, inculților de cultură! Față de un uriaș actor român. Ignoranților. 

Domnule premier Cioloș, analizați, și decideți, rogu-vă, acest gest impardonabil: crimă de les-cultură comisă de primii culturnici ai Patriei. Mare rușine, excelență!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net