Ziua citeşte din Biblie, noaptea prezintă «Festivalul Dracula»

Ultima actualizare:

    Ovidiu Cuncea, în straie preoţeşti
Ovidiu Cuncea, în straie preoţeşti

Ovidiu Cuncea, actorul care s-a preoţit în 2014, nu a renunţat la prima dragoste, scena, şi contină să joace în piese de teatru sau să prezinte spectacole. La ediţia a III-a a manifestării ”Dracula Music Contest”, de la Bran, organizatorii au ţinut să-l invite tot pe Ovidiu Cuncea ca prezentator.

Actorul Ovidiu Cuncea (51 ani) ţine slujbe ziua, iar noaptea prezintă “Festivalul Dracula”. Evenimentul se află la a treia ediţie şi se desfăşoară la Bran, iar actorul-preot este solicitat pentru al treilea an să prezinte ”Dracula Music Contest”, ce se desfăşoară în perioada 21-22 iulie 2018.


    În 2017, la Piteşti, în rol de prezentator la un festival dedicat copiilor talentaţi
În 2017, la Piteşti, în rol de prezentator la un festival dedicat copiilor talentaţi

Ovidiu Cuncea apărea în show-uri de televiziune şi era cunoscut mai ales ca partener al lui Dan Negru şi al Roxanei Ionescu, la “Ciao, Darwin!”, dar şi ca fost prezentator al emisiunii “Vreau să fiu mare vedetă” (Antena 1). De 4 ani şi-a îndeplinit însă un mare vis, acela de a-l putea sluji pe Dumnezeu, dar în paralel i s-a permis să joace şi în spectacolele de la Teatrul Naţional şi să prezinte diverse manifestări, căci pe lângă chemarea bisericească el are şi un mare talent actoricesc.


    Ovidiu Cuncea, pe afişul festivalului de la Bran
Ovidiu Cuncea, pe afişul festivalului de la Bran

În tinereţe, Cuncea s-a înscris la Seminarul Teologic din Craiova, dar a fost la un pas să fie dat afară, deoarece cocheta cu actoria. A fost admis la Facultatea de Teologie, iar în anul al doilea s-a înscris şi la Teatru. Mai târziu, el a simţit să se înscrie la Facultatea de Teologie.

Într-o excursie făcută cu mai mulţi actori, la Prislop, Ovidiu Cuncea a trăit o experienţă care l-a marcat.

A devenit preot în urmă cu patru ani

“Momentul în care am realizat că asta e adevărata mea vocaţie a fost la mormântul Părintelui Arsenie Boca, la Prislop. În urmă cu câţiva ani însă, m-am aşezat în genunchi dinaintea crucii sale şi i-am spus: «Părinte, am şi eu o rugăminte: aş vrea să fiu preot al lui Dumnezeu». Şi am început să plâng, şi îmi curgeau lacrimile în asemenea hal, încât m-am ascuns de colegii mei actori, ca să nu creadă că cine ştie ce păcat am, cine ştie ce suferinţă... Este acolo un fag mare, pe care l-am îmbrăţişat şi am plâns, am plâns, am plâns, până n-am mai avut lacrimi. Atunci am simţit ca o mângâiere, aşa, că voi fi hirotonit”, a povestit Cuncea pentru “Formula As”.

Poftiţi în oraşul vampirilor!

simeon stalpnicul png

Într-un centru rezidenţial de lângă oraşul Austin, statul Texas, trăieşte de aproape 10 ani un grup de 60 de vampiri. De şase ani, Daley şi Logan South au devenit regina şi regele vampirilor din Austin şi au pus bazele Tribunalului Vampirilor. Aici se adună lunar toţi membrii comunităţii pentru a se încărca de energie vampirească, pentru a lua legătura cu toţi cei 50.000 de vampiri care trăiesc pe teritoriul SUA şi pentru a afla ce se mai întâmplă în „lumea umbrelor”.

Conform celor doi reprezentanţi ai comunităţii, există trei tipuri de vampiri: consumatori de sânge, de energie şi cei care se hrănesc cu energie sexuală. “În comunitatea noastră trăiesc inclusiv vampiri care se hrănesc cu toate cele trei surse de energie. Un bun exemplu e Brian Ryder, de 50 de ani, care a descoperit acum 15 ani că este vampir, după ce şi-a urmărit arborele genealogic şi a ajuns la Vlad Dracul. De când se hrăneşte cu sex şi sânge se vede pe chipul lui că a întinerit”, a declarat Logan South, pentru “The Sun”. South a menţionat că toţi cei 60 de vampiri sunt firi bisericoase şi îşi petrec duminicile la biserică.

image
image
image
image
image
image
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net