«Vrea să vândă cavoul, dar nu l-a curăţat de ciulini»

Ultima actualizare:

    Dana şi Sergiu  Nicolaescu au fost căsătoriţi 8 ani
Dana şi Sergiu Nicolaescu au fost căsătoriţi 8 ani

De ani de zile Dana Nicolaescu nu a mai trecut prin cimitirul din Târgiu Jiu, unde se află mormintele socrilor săi, Pantelimon şi Sevasta Nicolaescu. Locul e plin de ciulini şi de buruieni, însă ea vrea să-l scoată la vânzare. Ieri dimineaţă, viceprimarul a luat iniţiativă şi a dat ordin să-l cureţe.

Vestea că văduva lui Sergiu Nicolaescu vrea să vândă cavoul în care se află osemintele socrilor săi, Pantelimon şi Sevasta Nicolaescu, a lăsat cu gura căscată autorităţile locale din Târgu Jiu. Aceştia au luat atitudine şi vor să se mobilizeze în acest sens, mai ales că locul de veci este monument istoric intrat în patrimoniul municipalităţii, după ce aparţinătorul de drept, avocatul Ştefan Dobruneanu, l-a donat prin testament.


    Click! v-a prezentat ieri scandalul legat de văduva lui Nicolaescu
Click! v-a prezentat ieri scandalul legat de văduva lui Nicolaescu

Iată că oamenii vor să păstreze acest obiectiv important pe care se regăseşte numele regretatului regizor Sergiu Nicolaescu şi îi reproşează Danei faptul că nu s-a îngrijit deloc de el, dar vrea în schimb să obţină bani din vânzarea lui.


    Sergiu Nicolaescu
Sergiu Nicolaescu

De când a murit celebrul cineast, soţia sa nu a mai fost la mormântul socrilor şi nici nu a vorbit cu administratorii cimitirului să se îngrijească de locul funerar. Buruienile erau crescute de un metru, iar ciulinii domneau ca-n sălbăticie. Abia ieri, după apariţia articolului din Click!, vicepreşedintele Târgu Jiu, Adi Tudor, a luat taurul de coarne şi a dat ordin să dispară toate bălăriile din jurul cavoului. ”S-a făcut curat, am vorbit de dimineaţă cu oamenii să facă «lună» acolo”.

image
image
image
image
image
image
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net