VIDEO Mircea Albulescu, externat după operaţia pe cord. Primele sale cuvinte şi cum arată

Ultima actualizare:

    Maestrul Mircea Albulescu
Maestrul Mircea Albulescu

După operaţia pe care a suferit-o pe cord, Mircea Albulescu a fost externat de la spitalul din Timişoara şi a declarat că speră să îşi reia curând activitatea pe scenă.

Marele actor, Mircea Albulescu, a fost externat, sâmbătă, de la spitalul din Timişoara, unde a fost operat pe cord. Ajuns la Bucureşti, maestrul a vorbit în premieră pentru România TV.

"Eu nu mai am familie, decât pe fiul meu şi toată familia lui. Restul au murit, iar acolo...nu aveau ce căuta acolo. În momentul în care mi s-a făcut rău, am intrat pe mână spitalicească şi gata", a declarat Mircea Albulescu.

Mai mult decât atât, marele actor este optimist şi spune că va reveni pe scenă cât mai curând.

"Dacă mă ajută Dumnezeu şi Maica Domnului, cam în două săptămâni maxim sper să revin pe scenă", a spus actorul.

VIDEO

image
image
image
image
image
image
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
image
actualitate.net
image
actualitate.net