Vântul i-a pus rochia-n cap Biancăi Drăguşanu

Ultima actualizare:

    Bianca a vrut să  facă parada modei  în port, dar  vântul  i-a jucat feste
Bianca a vrut să facă parada modei în port, dar vântul i-a jucat feste

Bianca Drăguşanu (34 de ani) se află de mai bine de o săptămână în Turcia, într-o binemeritată vacanţă, alături de iubitul ei, Victor Slav, dar şi de fiica lor, Sofia, în vârstă de opt luni. Ca să se poată plimba preţ de câteva ore, Bianca îşi lasă bebeluşa la hotel, în grija mamei sale.

Zilele trecute, vedeta s-a lăsat aşteptată de peste 200 de turişti, în Portul Marina din oraşul Celebi, unde urma să facă o plimbare la bordul vasului ”Harem”. A întârziat peste o jumătate de oră, iar când, într-un final, a ajuns, vântul i-a jucat feste, punându-i rochia în cap.

Ea a decis, pe ultima sută de metri, să refuze expediţia: ”Am ajuns cu greu, căci ne-am rătăcit. Din păcate, nu mă pot urca pe vas, căci am rău de mare”, a spus ea, spre dezamăgirea celor care puseseră la punct un traseu de vis, care i-ar fi încântat privirea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
banner codin maticiuc png
banner Ella Crăciun png
image png
CODIN MATICIUC FOTO FACEBOOK
banner cristina balan png
ramona olaru instagram jpg
image png
Tora Vasilescu
image
actualitate.net
image
actualitate.net