Unde pleacă Borcea și Pelinel după cununia civilă. Primele declarații ale soților

borcea_valentina_1111.jpg

Unde vor pleca Valentina Pelinel și Cristi Borcea, după ce s-au căsătorit civil
Foto: Click!

Cristi Borcea și Valentina Pelinel sunt în mod oficial soț și soție, spunând cel mai hotărât „Da” din viața lor, miercuri, 12 septembrie. Cei doi proasăt însurăței au planificat în detaliu ceremonia ce a avut loc la Starea Civilă din Voluntari, pornind de la ținutele pe care le-au purtat în frumosul moment în care și-au unit destinele, până la destinația pe care urmează să o viziteze în mai puțin de 24 de ore.

Valentina Pelinel și Cristi Borcea au oferit primele declarații după ce s-au căsătorit civil, mărturisind că sunt extrem de fericiți și împliniți. De asemenea, cei doi proaspăt însurăței au ales deja și o destinație de mini-vacanță, unde vor merge să se relaxeze și să petreacă primele momente din noua viață de soț și soție. Cristi Borcea a explicat că din cauza experienței neplăcute pe care a trăit-o în arest are nevoie de această perioadă de „detox”, pentru a-și trata problemele de sănătate.

Zoom
Cei doi proaspăt însurăței sunt extrem de fericiți
Foto: Click!

Vizibil emoționată în urma fericitului eveniment pe care îl aștepta de ceva vreme, Valentina a vorbit despre relația pe care o are cu omul de afaceri, susținând că sunt o familie unită și așa vor rămâne, fiind pregătiți să continue pe acest drum, mai ales că în curând vor veni pe lume gemenii cu care vedeta este însărcinată. În ceea ce privește nunta, proaspăta soție a lui Borcea a anunțat că va oferi detalii cu privire la eveniment la momentul oportun. „Părinții ne-au fost alături. O să vă spun la momentul potrivit despre nuntă. Așteptam de mult acest moment, am fost uniți de la început, nu am nici o îndoială că vom fi uniți. Da, Milănică a fost și el prezent, dar nu avea stare. Sănătoși să fim. Sunt fericită și împlinită, așteptam de multă vreme”, a declarat Valentina Pelinel, la ieșirea din Primăria Voluntari.

Zoom
Cei doi soți au sărbătorit evenimentul la restaurant
Foto: Click!

Se pare că cei doi au ales drept destinație de relaxare Bordum, Turcia, locație în care vor pleca mâine. În privința sarcinii Valentinei, Borcea a declarat că speră ca gemenii să fie fetițe și că a fost foarte fericit la aflarea veștii.

„Eu aș vrea fetițe, să vedem. Nu vom face o petrecere acum, doar ne-am cununat. Nu a fost dragoste la prima vedere, dar chimia și-a spus cuvântul. Am primit vestea că voi fi tătic foarte fericit. Plecăm în Bodrum, în Turcia, în următoarele opt zile, pentru un detox, pentru problemele pe care le am. Tata mi-a dat sfatul, ține mult la Valentina, să am grijă de ea și să fim o familie până la sfârșitul vieții” , a adăugat și Cristi Borcea, pentru sursa anterior menționată. După cununia de la Starea Civilă, cei doi au sărbătorit evenimentul la un restaurant, alături de apropiați.

loading...
Loading...

Citește și

  • valentina pelinel tinuta starea civila

    Valentina Pelinel și-a văzut, într-un final, visul cu ochii! După ce toți admiratorii celor doi se gândeau dacă Borcea va face, într-adevăr, pasul cel mare sau nu, iată că ziua în care fostul acționar de la Dinamo își unește destinul de cel al „femeii vieții lui” a venit! Valentina Pelinel devine de miercuri, 12 septembrie, doamna Borcea cu acte în regulă. Valentina Pelinel a impresionat cu ținuta sa la starea civilă.

  • Fericire supremă pentru cuplul Valentina Pelinel-Cristi Borcea! În ziua în care au decis să devină o familie cu acte, fostul fotomodel a confirmat și vestea pe care o așteptau cu toții: este însărcinată cu gemeni.