Una dintre cele mai iubite trupe, pe cale să se destrame: "Nu am reuşit să ne adaptăm"

Ultima actualizare:
Fiul lui Serban are doi ani si jumătate
Fiul lui Serban are doi ani si jumătate

Pe vremuri făceau furori şi aveau agenda plină de concerte, dar azi au ajuns să intre din ce în ce mai rar în studio-ul de înregistrări.

Anii au trecut, iar succesul pe care l-a cunoscut altădată trupa Animal X a ajuns istorie. Băieţii nu au reuşit să se adapteze la cerinţele pieţei muzicale actuale, iar până la destrămarea completă a trupei nu mai e decât un pas, scrie ziarul Ring.

"Suntem în studio, lucrăm la o piesă nouă. Nu s-a întâmplat nimic cu noi. Am mai scos melodii, dar nu au avut un impact atât de mare pe radio. Industria muzicală e diferită faţă de ceea ce era înainte şi nouă, care suntem din garda veche, uneori parcă ne e greu să ne adaptăm la toate artificiile de PR pe care trebuie să le faci ca să supravieţuieşti. Noi am scos mai multe balade, trebuie să ne adaptăm noul format. Fanii nu ne-au uitat, sunt generaţii care au crescut cu noi, numai că noi trebuie să facem acea revenire, să se audă, din nou, de noi pentru că relaţia noastră cu ei a fost întreruptă. Suntem în reconfigurare", a declarat Serban Copot pentru sursa citată.


    Fiul lui Serban are doi ani si jumătateSursă foto:Facebook
Fiul lui Serban are doi ani si jumătateSursă foto:Facebook

Nu la fel stau lucrurile şi în viata personală. Cântăreţul va face în curând nuntă cu mama copilului său. "Aveam 23 de ani când am cunoscut-o pe Roxana. Pot spune că a fost dragoste la prima vedere. Ne iubim, locuim împreună de opt ani de zile, suntem un cuplu sudat. Încă nu ne-am căsătorit. Ne leagă multe lucruri, avem o viaţă trăită împreună, căsătoria se va întâmpla... Anul ăsta, la anul, nu e o prioritate, e o chestie socială. Am cerut-o de soţie, suntem logodiţi. Nunta e o mare bătaie de cap şi nu suntem încă pregătiţi pentru bătaia asta de cap, toată energia ne-o concentrăm pe cel mic. Ne mai dorim un copil. Şi oricum o să fie o chestie modestă cu prietenii şi familia", a mai spus acesta.

image
image
image
image
image
image
 Concertul lui Ed Sheeran de la București, care va avea loc în data de 24 august 2024, pe Arena Națională, îi va surprinde pe fani cu un concept de scenă unic în lumeCredit foto: Zak Walters
carmen trandafir jpg
dan bordeianu si adela popescu jpg
madalina ghenea jpg
dem rădulescu webp
shakira getty jpg
banner Alexandra Ungureanu si Sanziana Negru png
1 mihaela bilic alimentatie in post jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net