TVR 3, TVR News, TVR HD şi TVR Moldova vor fi închise? "Sunt în afara legii"

Ultima actualizare:

    Stelian Tănase
Stelian Tănase

Posturile TVR News, TVR 3, TVR HD şi TVR Moldova ar putea fi închise, pentru că sunt în afara legii, a declarat Stelian Tănase, directorul general al Televiziunii Române.

Conform lui Tănase, cele patru televiziuni sunt în fara Legii 41, care nu prevede alte canale în afară de TVR 1,  TVR 2, TVR Internaţional şi staţiile locale. Însă directorul a precizat că nu s-a luat o decizie deocamdată.

"Legea 41 prevede doar patru canale, 1, 2, TVR Internaţional şi staţiile locale. Restul sunt în afara legii. Luăm în calcul să revenim la cadrul legal, aşa cum a fost el desenat de Parlament, în 1994. Despre TVR News nu se spune nimic, despre TVR 3 nu se spune nimic, despre TVR HD şi TVR Moldova nu se spune nimic şi legea-i lege. Dar sunt discuţii între noi, nu s-a luat nicio decizie", a declarat Stelian Tănase, pentru Mediafax.

Întrebat dacă ia în calcul închiderea acestor televiziuni, care nu apar menţionate în Legea 41, Stelian Tănase a răspuns: "Luăm în calcul respectarea legii, atât. O să vedem, discuţiile sunt abia la început, între noi. Sunt propuneri. Cineva a propus, noi ne gândim. Încă nu s-a pus nici la vot în Comitetul Director sau în Consiliul de Administraţie. Doar sunt discuţii pe coridor între noi".

Stelian Tănase a fost votat, luni seară, de plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, acesta primind 339 de voturi "pentru" şi 45 "împotrivă".

Iniţial, Stelian Tănase a fost numit director general interimar al TVR. El a fost numit în această funcţie, de Parlament, pe 20 decembrie 2013.

Fostul Consiliu de Administraţie al TVR, care era condus de preşedintele-director general al televiziunii publice Claudiu Săftoiu, a fost demis pe 10 decembrie de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fumat , alcool, jpg
image
image
image
image
image
image
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net