Tudor Chirilă, mesaj emoționant. ”Pentru tatăl care pleacă e infinit mai greu”

Ultima actualizare:

    Tudor Chirilă l-a evocat pe tatăl său, marele jurnalist sportiv Ioan ChirilăFoto: Facebook
Tudor Chirilă l-a evocat pe tatăl său, marele jurnalist sportiv Ioan ChirilăFoto: Facebook

Pentru Tudor Chirilă, ziua de 21 noiembrie înseamnă ziua în care a murit tatăl său, marele jurnalist sportiv Ioan Chirilă. Dacă imediat după moartea jurnalistului, Tudor a ținut să-i păstreze vie imaginea prin organizarea Premiilor Ioan Chirilă, acum, după ce a devenit la rândul său tată, artistul privește totul dintr-o altă perspectivă.

Tudor Chirilă a publicat un mesaj emoționant pe blogul personal. Pentru artist, moartea tatălui său, plecat dintre noi în 1999, într-o zi de 21 noiembrie, a căpătat o nouă semnificație după ce a devenit el însuși tată.

”După ce am devenit părinte am înțeles mai profund că un copil își va privi tatăl diferit, la vârste diferite. Aici unde sunt eu acum e mai importantă istoria mea personală cu tata decât nevoia orgolioasă de a aminti unei lumi întregi că el a fost Ioan Chirilă.

Astăzi el e tata, care deschidea ușor ușa camerei mele doar ca să verifice dacă citesc și o închidea imediat, la fel de încet, cu delicatețe și un zâmbet satisfăcut pe față. Bărbatul care m-a ținut strâns în brațe în timpul cutremurului din ’77 (poate de la strângerea aia puternică nu mi-e mie frică de cutremure).

Același tata care cobora din bloc cu pașii ușor târșâiți douăzecișidoi de ani mai târziu ca să vadă mașina formației, să schimbe două vorbe cu colegii mei din Vama Veche și să-i spună drum bun lui fi’su. Umbra impunătoare și grea care își făcea loc timid în somnul meu de dimineață și mă trezea ca să merg la școală. Ouăle năclăite în crutoane și ceașa mare de cacao cu lapte. Îndemnul sever care mă făcea să mă gândesc la ceai: - Mestecă ce-ai în gură. Ghiozdanul.

Pe tata nu am apucat să-l văd cum moare. Nu l-am ținut de mână, nu ne-am luat rămas bun. Și cred că e mai bine așa. De puțin timp am început să mă gândesc că pentru tatăl care pleacă e infinit mai greu decât pentru fiul care rămâne”, a scris Tudor Chirilă pe blogul personal.


    Tudor Chirilă și iubita lui, Iulia Mîzgan
Tudor Chirilă și iubita lui, Iulia Mîzgan

Tudor Chirilă are doi băieți, unul născut în noiembrie 2014, celălalt în iulie 2016, cu iubita sa, Iulia Mîzgan. Artistul este extrem de discret cu viața sa privată și a refuzat de fiecare dată, în interviurile pe care le-a acordat, să vorbească despre copiii și despre iubita sa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
liviu varciu si carmina 2 1 e1667375388174 webp
banner raluca moianu png
banner Sanziana Buruiana  png
banner cristina cioran png
lumanare intuneric logo jpg
smiley gest gina jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net