Tudor Chirilă a întrerupt un spectacol din cauza unei fete din public. «Nu puteam vorbi în același timp»

tudor_chirila.jpg

tudor chirila piesa de teatru
Tudor Chirilă a fost deranjat de comportamentul unei spectatoare
Foto: arhivă personală
Citeste tot despre: 

Tudor Chirilă nu este primul actor care ia atitudine pe scena teatrului pe care joacă, deranjat de comportamentul unui om din public, însă el a povestit cel mai recent un caz de acest fel. Tudor a povestit cu lux de amănunte, pe pagina sa de Facebook, ce l-a deranjat atât de tare încât a întrerupt spectacolul "In a Forest Dark and Deep".

Oameni care mănâncă în sala de teatru, care foșnesc sau cărora le sună telefoanele în timpul reprezentației sunt doar câteva dintre lucrurile care îi deranjează pe actori.

"Aseară la spectacol am avut din nou o domnișoară extraordinară în public. Bine, era un grup de trei, dar una a strălucit. Prima dată vorbea în același timp cu mine, la mai puțin de un metru distanță. Am fost nevoit să întrerup spectacolul pentru că pur și simplu nu puteam vorbi în același timp cu remarcile ei de popcorn. I-am explicat în șoaptă că aici e teatru, nu cinematograf, suntem vii, chiar muncim și ea ne deranjează. Avea un amestec de zâmbet tâmp și rușinat, n-aș putea să vă indic proporția între stări. Înainte de acest moment îi sunase telefonul, scurt. Asta deși la începutul spectacolului o domnișoară din echipa unteatru rugase spectatorii să-și închidă telefoanele. După ce am apostrofat-o șoptit, am reluat jocul. Emoția noastră și a publicului fusese deja puternic zdruncinată așa că revenirea la starea inițială era dificilă. Oricum, n-am fost lăsați s-o atingem căci domnișoarei, da, aceleiași, i-a sunat alarma de la telefon. De data asta a fost amendată de colega mea ( eu aș fi abandonat o cauză pierdută). O nuanță nouă a apărut în vocea pițișoarei (rezulatul împerecherii între domnișoară și pițipoancă) : țâfna. Cu țâfnă deci, i-a explicat colegei mele că e o alarmă, ce-ar vrea să facă? Momentul m-a închis definitiv (restaurant) și am considerat-o o cauză pierdută", și-a început Tudor Chirilă povestea.

Tudor Chirilă consideră că piesa pierde din aprecieri

tudor_chirila_piesa_de_teatru.jpg

tudor chirila piesa de teatru
Afișul celui mai recent spectacol în care joacă Tudor Chirilă

 

În afara apelului la aplicarea bunelor maniere, actorul a constatat că și percepția spectacolului are de suferit în astfel de cazuri.

"Spectacolul nostru a fost depunctat de un spectator pe mystage.ro pentru că am făcut o asemenea întrerupere în trecut. A primit trei stele și explicația că nu trebuie făcută educație cu forța. Eu răspund că n-am forțat pe nimeni, dar dacă teatrul este casa mea, atunci tu trebuie să te conformezi regulilor casei mele. Faptul că plătești bilet îți garantează accesul la spectacol, nu-ți dă și dreptul să faci ce vrei în casa mea. Da, de fiecare dată când aceste reguli sunt încălcate eu voi lua atitudine. Chiar dacă cu prețul unui scurticicuit al efemerei împliniri de catharsis", a încheiat Tudor.

 

Citește și:

Aspirina din “Las Fierbinți” și-a ieșit din minți: Ce le-a spus spectatorilor care ronțăie chipsuri la teatru

 

Loading...

Citește și

  • Tudor Chitilă, rebelul solist de la “Vama”, ne-a arătat în ultimii ani și latura lui de familist. Asta de când a întâlnit femeia perfectă, care l-a și făcut tătic de două ori. Este vorba despre Iulia Mîzgan, o prezență delicată, discretă, feminină, care se pare că a adus numai lucruri bune în viaţa juratului de la “Vocea României” (PRO TV). Pe 28 mai, Tudor Chirilă a împlinit vârsta de 45 de ani, dar se pare că refrenul lui celebru, "Am doar 18 ani..." i se potrivește și acum. A rămas un spirit tânăr, vocal, uneori contestat, dar deseori adorat.

  • Tudor Chirilă este acuzat că a lovit o cunoștință, după ce s-au certat din cauza politicii

    Tudor Chirilă (44 de ani) a fost implicat astăzi, 27 martie, într-o bătaie, în Capitală. Solistul trupei Vama a sărit la gâtul unui cunoscut din cauza unor divergențe pe teme politice. Victima făcut plângere la Poliție.