Teo Trandafir, despre căsniciile destrămate: "Cu măritatul nu e o sfârâială!"

Ultima actualizare:

    Teo Trandafir are o fiică adoptatăFOTO: Arhiva personală
Teo Trandafir are o fiică adoptatăFOTO: Arhiva personală

Pe cât de expansivă este în faţa camerelor de luat vederi, pe atât de discretă este cu viaţa personală! Teo Trandafir a împlinit, vineri (2 iunie), 49 de ani şi a trecut în revistă regretele pe care le are în plan personal şi profesional. Dacă la muncă îşi consumă cea mai mare parte din energie, acasă vedeta petrece timp preţios cu fiica ei, Maia. Puţini ştiu însă că prezentatoarea a trecut prin experinţa a două mariaje eşuate, despre care nu prea îi place să intre în detalii, mai ales la ceas aniversar.

Profesia i-a adus multe împliniri, dar în viaţa amoroasă Teo Trandafir nu prea a avut linişte. Vedeta a încercat de-a lungul timpului să găsească bărbatul potrivit, dar nu prea i-a ieşit, bifând până acum două căsnicii şi tot atâtea divorţuri. Gazda emisiunii "Teo Show" de la Kanal d a fost căsătorită cu pilotul Alexandru Trandafir şi cu fostul rugbist Constantin Iosef, relaţie care s-a încheiat la scurt timp după nuntă. Chiar şi cu aceste eşecuri trecute în dreptul vieţii personale, vedeta susţine că nu are prea multe regrete.  


    Teo Trandafir, împreună cu fetiţa ei, Maia (13 ani)foto: arhivă personală
Teo Trandafir, împreună cu fetiţa ei, Maia (13 ani)foto: arhivă personală

"Să știi că le-am făcut pe toate. Aș fi avut regrete dacă nu le făceam, dacă nu le încercam. Gândește-te că m-am măritat ultima dată acum vreo 5 ani și îmi aduc aminte ca și când nu ar fi…deci cu măritatul nu e o sfârâială. Aș nega să spun că sunt un om singur, pentru că nu e cazul. Aș nega să spun că sunt un om neîmplinit, pentru că o am pe Maia, am o profesie care nu impune statul în frig și în ploaie, încărcat și descărcat vagoane. Cumva, una peste alta, la 50 îmi cam iese. Am prieteni buni, oameni care și-ar tăia o mână pentru mine, oameni care și-ar sacrifica viața pentru mine, oameni care și-ar tatua numele meu pe braț. Mai mult decât atât nu am ce să cer nimănui vreodată”, a spus Teo într-un interviu acordat Vip24.ro

Vedeta a mai mărturisit că la anul când va împlini 50 de ani, o cifră rotundă, se aşteaptă să primească foarte multe cadouri şi că face antrenament pentru când va schimba prefixul ca să nu aibă şocuri.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
banner dana nălbaru png
banner adrian cristea png
Au trecut 12 ani de când a murit Gil Dobrică  I s a spus Ray Charles al României jpeg
lora
banner dinu maxer png
Sorin Gontea  Daiana  Anghel jpg
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net