Teleziunile se pregătesc deja pentru grila de toamnă. «Vlad» și «Sacrificiul» sunt cele mai așteptate seriale

14_01-vlad-mare.jpg

Sezonul al II-lea din serialul “Vlad” de la PRO TV se filmează din vară

Sezonul de toamnă se apropie cu paşi repezi şi televiziunile au anunţat deja ce proiecte de seriale au în desfăşurare. PRO TV continuă serialul „Vlad” cu încă un sezon, iar Antena 1 va aduce „Sacrificiul” pe micile ecrane. Acestea nu sunt singurele surprize, căci şi Prima TV revine cu un nou sezon din „Trăsniţii” care va concura cu alte producţii de gen.

Producţiile de ficţiune au avut succes încă de la debutul lor, odată cu „În Familie” (2002, Prima TV), urmănd să ia avânt cu „Numai iubirea” (2004, Acasă TV), doi ani mai târziu. În toamna lui 2019, principalele posturi Antena 1 şi PRO TV au anunţat deja cu ce vor fermeca publicul iubitor de poveşti. Astfel că după „Fructul oprit”, care a debutat în 2018, producătoarea Ruxandra Ion va încerca să rupă gura târgului cu serialul „Sacrificiul”. Protagoniştii Denis Hanganu, Oana Cârmaciu şi Daniel Nuţă formează trioul care va încerca să-i ţină pe fani în faţa micilor ecrane. Proiectul mai are şi alte vedete în distribuţie, cum ar fi Oana Zăvoranu, Claudiu Istodor şi Dorian Popa. Şi la PRO TV s-a anunţat deja că se va face sezonul al doilea din „Vlad” şi au început filmările în regia lui Jesus del Cerro. Adrian Nartea, Olimpia Melinte şi George Piştereanu s-au întors la muncă, iar producătorul şi-a luat ajutor pe regizorul Alex Fotea, care s-a remarcat în „Pariu cu viaţa”.

Producătorii au cerut bani și de la stat

14_02-sacrificiul-mare.jpg

Denis Hanganu, Oana Cârmaciu şi Daniel Nuţă formează trioul din noul serial “Sacrificiul” de la Antena 1

Cu siguranţă că şi în acest sezon vom avea surprize, însă acestea se lasă aşteptate. Momentan a început o campanie pe reţelele sociale şi toată lumea se întreabă cine e Delia, noul ajutor al lui Vlad. Se zvoneşte că pentru aceste două producţii s-au cerut fonduri de la stat. PRO TV ar vrea peste un milion de euro, iar cei de la Antena 1 au primit deja pentru „Sacrificiul”. Tot toamna aceasta va continua la PRO TV serialul de comedie „Las Fierbinţi” cu un nou sezon, al 15-lea, iar Antena 1 se zvoneşte că va lansa şi ea o astfel de poveste. Comedia continuă şi la Prima TV, căci actorii din „Trăsniţii” filmează pentru un nou sezon al serialului. Probabil că vor mai fi şi alte surprize, însă posturile nu au făcut încă anunţurile oficiale. Aşa că toamna se prevede a fi una bogată în ficţiune şi cine ştie, poate vom mai vedea sezoane noi şi din „Liber ca pasărea cerului” (Antena 1) şi „Triplusec” (PRO TV).

Loading...