Tatăl lui Irinel o plimbă zilnic pe «mama Zina»

4-act-1-irinel.jpg

Columbeanu s-a împrietenit cu “mama Zina” la azil

De mai bine de o lună, Ion, tatăl lui Irinel Columbeanu, se află la un azil de lux din Snagov. Acesta este coleg cu Zina Dumitrescu şi s-a integrat repede în colectiv. În plus, programul şi atmosfera veselă i-au descreţit fruntea bătrânelului.

Se pare că viaţa lui Ion Columbeanu la azilul de bătrâni din Snagov este una roz. În comparaţie cu atmosfera apăsătoare de acasă, amintirile cu fosta soţie şi singurătatea, care-l consumau zilnic, acum tatăl lui Iri este sprinten şi cu zâmbetul pe faţă. Nici nu se gândea bătrânelul de 90 de ani că va socializa atât de mult, că îşi va face prieteni şi că cineva se va preocupa zilnic să fie sănătos. Patronul azilului ne-a povestit cum decurge o zi din viaţa seniorului la casa de bătrâni din satul Ghermăneşti,  arondat comunei Snagov.

“Ion se trezeşte la ora 8.30, se aranjează şi se pregăteşte pentru micul dejun. Îi place foarte mult să mănânce croissante sau cozonac cu lapte, apoi un sandviş cu mezeluri. Îi plac bananele, strugurii, cireşele, în general fructele moi, că nu are dantură. La prânz, gătim ciorbiţă de pui sau cu legume, iar la felul doi îi place în special pieptul de pui la grătar cu garnitură de piure”, a povestit Ion Cassian.

 La desert, tatăl lui Iri preferă iaurtul cu biscuiţi pentru copii, iar, după masă, acesta are şi activitate. “Este plimbat prin grădină de o fată. Dau trei ture de grădină, iar deseori îl însoţeşte şi Zina Dumitrescu”, a mai spus patronul azilului.

Şi cina e la fel de gustoasă, iar seniorul este răfăţat cu mâncăruri care-i plac foarte mult. “La cină pregătim spaghete, mămăliguţă cu brânză şi smântână sau macaroane. Se culcă pe la 10 seara. Domnul Columbeanu se uită la tv până adoarme, apoi merge cineva să-i stingă lumina sau televizorul. Nu ştiu dacă are medicamentaţie, însă i se fac zilnic două masaje la picioare pentru că are probleme”, ne-a spus Ion Cassian, patronul azilului.

 

Loading...

Citește și

  • irinel si ion columbeanu

    Irinel Columbeanu a împlinit vineri, 27 mai, 59 de ani, zi în care a și mărturisit public că și-a dus tatăl la azilul de bătrâni de la Ghermănești, în apropiere de Snagov, acolo bătrânul de 92 de ani stă de aproximativ o lună.

  • Face orice pentru a-şi salva averea din mâinile executorilor. După ce şi-a pus la adăpost ”palatul” de la Snagov, Irinel Columbeanu încearcă să-şi ia înapoi şi cele 56 de terenuri pe care i le-a luat banca la care era dator. Iar pentru asta a fost de acord să fie dat în judecată chiar de tatăl său.