Tania Budi, la un pas de moarte pe autostradă: M-am născut a doua oară

Ultima actualizare:

    Tania Budi s-a ales doar cu maşina avariată uşorfoto: arhiva personală
Tania Budi s-a ales doar cu maşina avariată uşorfoto: arhiva personală

Tania Budi a scăpat ca prin urechile acului de o tragedie. Blonda se afla pe Autostrada Soarelui, când din faţă i-a apărut o maşină care circula cu viteză mare. Totul s-a întâmplat într-o fracţiune de secundă, iar vedeta abia dacă şi-a dat seama de ce se întâmplă.

A mai trecut prin momente de cumpănă, însă de data aceasta Tania Budi (47 de ani) era să o păţească grav. În timp ce se deplasa spre Constanţa, pe Autostrada Soarelui, blonda a văzut că o maşină care rula cu o viteză ameţitoare i-a apărut din faţă, deşi în mod normal nu avea ce să caute pe contrasens. Contrariată, blonda a povestit întregul incident pe pagina ei de socializare.    

"A2, noapte, aveam 130km/h. Depăşeam un tir. Brusc două faruri îmi apar în faţă. Am tras dreapta înspre tir, iar maşina care mergea pe contrasens a trecut razant pe lângă mine. Mi-a agăţat doar oglinda, dar am avut loc amândoi pe o singură bandă. Avea viteză mare. Totul s-a intamplat într-o secundă. Aproape. Sper să nu fi lovit în drumul lui dement, pe nimeni. Sper să fie prins deja. Eu azi m-am născut a doua oară. Sunt bine. Veneam la ziua mamei. I-am facut un cadou: pe mine. La mulţi ani, mamă! Şi mulţumesc pentru îngerii păzitori", a scris Tania Budi pe Facebook, afectată încă de incident.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
filipine harta steag drapel foto shutterstock
image
image
image
image
image
image
cornel coman captura video jpg
Cătălin Scărlătescu jpg
banner irina loghin png
Cât despre întâlnirea cu Cristina Spătar, Anamaria Ferentz s-a bucurat de revedere, amândouă fiind din aceiași zona, Ferentz din Bacău și Cristina Spătar de la Onești
1 paris hilton inel jpg jpeg
Bordea Spike banner
cub ionita si viorica de la clejani (1) png
banner Alexandru Dobrescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net