VIDEO Surpriză la iUmor! Ecaterina Andronescu i-a luat la „roast” pe jurați! Ce alte nume mari au urcat pe scenă

Ultima actualizare:

    Ecaterina Andronescu i-a luat la „roast” pe cei trei jurați de la iUmorFoto: Antena 1
Ecaterina Andronescu i-a luat la „roast” pe cei trei jurați de la iUmorFoto: Antena 1

În cel de-al zecelea sezon iUmor, ediția specială de „roast” la adresa juraților a anunțat nume mari pe listă! Ecaterina Andronescu, unul dintre foștii miniștri ai Învățământului, nu a vrut să urce pe scenă cu temele nefăcute, așa că a vrut să îi cunoască mai bine pe cei trei jurați, citind cartea scrisă de Bendeac și ascultând chiar și melodiile lui Cheloo.

„Sunt emoționată pentru că m-ați invitat la o emisiune cu care nu sunt obișnuită și pentru care nu cred că sunt pregătită! Ar fi o idee să îi scot la tablă, pentru că am încercat să știu cine sunt jurații. Sigur, pe doamna Matache o cunoșteam de când venea în Regie la balurile bobocilor, dar pe ceilalți doi nu prea îi știam și atunci am încercat să îi identific din mesajele publice.

Am căutat cartea domnului Bendeac și trebuie să recunosc că sunt expresiii pe care le-a folosit în scris pe care eu nu le-aș accepta niciodată și în același timp am ascultat câteva din cântecele domnului Cheloo. Ca urmare, chiar dacă mesajul nu ai cum să nu îl apreciezi, limbajul nu ai cum să nu îl dai la o parte”, a mărturisit Ecaterina Andronescu.

Ecaterina Andronescu, „roast” la adresa juraților pe scena de la iUmor

Și ceilalți invitați s-au pregătit însă temeinic pentru întâlnirea cu Delia, Mihai Bendeac și Cheloo. „Nu știu cum vor reacționa, dar sincer nici nu mă privește! M-am uitat la câteva ediții de iUmor ca să pot să mă pregătesc pentru acestă apariție de astăzi”, a spus și Petre Roman.

Mihaela Tatu, Damian Drăghici, Marian Drăgulescu, Viorel Cataramă, Cuza, Andreea Raicu, Anna Lesko, Petrișor Obae și Cătălin Crișan s-au anunțat și ei, de asemenea, pregătiți pentru ediția specială de „roast” de miercuri seară, 5 mai.

image
image
image
image
image
image
banner alex dobrescu png
banner oana moșneagu vlad gherman png
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net