Ştefan Bănică Jr, cu armata de dansatoare sexy, la «majorat»

Ultima actualizare:

    Ștefan, flancat de fetele frumoase din trupa lui de dans
Ștefan, flancat de fetele frumoase din trupa lui de dans

Celebrul actor și solist Ștefan Bănică (52 ani) a susținut, săptămâna trecută, patru concerte de Crăciun, la Sala Palatului din București, fiind aplaudat de peste 16.000 de spectatori.

Conceptul acestui concert de Crăciun a fost inițiat de Ștefan Bănică Jr pe 11 decembrie 2002, ca mai apoi să devină o tradiție, la fiecare sfârșit de an. Show-ul din acest an s-a bucurat de câteva noutăți: a fost construit un decor impresionant, care a cuprins nu mai puțin de 200 metri pătrați de led.

Toată această structură a prins viață prin lumini, conținut video și grafică special creată pentru fiecare moment în parte din spectacol, scena transformându-se în altceva de fiecare dată, de peste 20 de ori în timpul concertului.

Nu au lipsit invitații speciali, printre care s-a numărat și fiul lui, Radu, alături de care a interpretat o piesă, dar atmosfera a fost întreținută și de armata de dansatoare sexy, cu trup de fotomodel.  Acest spectacol va fi difuzat de Antena 1, pe 24 decembrie, de la orele 23.45. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net