Soția lui Romică Țociu, schimbare radicală după lupta cu cancerul. Nicoleta a luat-o de la zero și are altă meserie

Ultima actualizare:
În urmă cu patru ani, Nicoleta a fost diagnosticată cu cancer la sân
În urmă cu patru ani, Nicoleta a fost diagnosticată cu cancer la sân

Celebrul actor Romică Ţociu a avut mari emoţii pentru soţia lui, Nicoleta Ţociu, care în urmă cu patru ani a fost diagnosticată cu cancer la sân. După un tratament lung, femeia a învins cumplita boală, iar acum le vine în ajutor celor aflaţi în suferinţă.

Nicoleta Ţociu (47 ani), soţia actorului Romică Ţociu (57 ani), a aflat că are cancer la sân, în urma unui control de rutină, efectuat în 2016: ”Când am aflat, am mers foarte mult pe jos, cred că vreo şapte-opt staţii de tramvai. În mintea mea era ce o să spun acasă, nu ştiam dacă vor înţelege exact, ce o să facem. Primul gând a fost că orice va fi o să-l depăşesc. Singurul lucru care nu poate fi depăşit este moartea. În rest, orice poate fi depăşit. Nu mi-a fost frică. Cel mai tare mi-a fost teamă de reacţia copiilor, a lui Romică şi a părinţilor mei”, a povestit ea, la o emisiune tv.

Iată că acum femeia vine în ajutorul altor bolnavi.


    În urmă cu patru ani, Nicoleta a fost diagnosticată cu cancer la sân
În urmă cu patru ani, Nicoleta a fost diagnosticată cu cancer la sân

Nicoleta Țociu a suferit o operaţie grea

Prietena ei, Adriana Bahmuţeanu, a postat pe conturile sociale  o poză, dar şi un mesaj: “Draga mea prietenă Nicoleta Ţociu a devenit terapeut Acces Bars (n.r.-este un procedeu de atingere uşoară, un masaj al celor 32 de puncte specifice, care se găsesc în zona capului,  care sunt ca nişte benzi de energie, numite „bars”). Astfel, se permite eliminarea blocajelor, fricilor, a energiilor negative! O şedinţă de Acces Bars conduce la îmbunătăţirea considerabilă a tuturor aspectelor vieţii! Felicitări, Nico, îţi doresc mult succes în noua ta misiune, aceea de a ajuta oamenii aflaţi în suferinţă!”.

Romică şi Nicoleta se iubesc de 27 de ani şi au împreună doi copii, Cătălin (24 de ani) şi Daria (17 ani). Celebrul actor i-a fost aproape femeii iubite, la greu: “Nicoleta a fost operată la Spitalul Fundeni de medicul oncolog Alexandru Blidaru. Acum e foarte bine, familia i-a fost alături, o iubim şi o îngrijim cu toţii”, ne-a spus Romică, într-un interviu.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
liviu varciu si carmina 2 1 e1667375388174 webp
banner raluca moianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net