Soso de la «Big Brother» s-a pus cu burta pe carte ca să devină medic

Vă mai amintiţi de timidul Sorin Fişteag sau Soso, cum era alintat de colegii săi din emisiunea „Big Brother” de la Prima TV? El a reuşit, în urmă cu 14 ani, să pună mâna pe marele premiu de 50.000 de euro, însă nu şi-a dorit o carieră în televiziune, muncind de zor, şi acum, ca să poată veni în ajutorul celor bolnavi.

Primul sezon din reality-show-ul „Big Brother”, difuzat în 2003 de Prima TV, l-a desemnat câştigător pe Sorin Fişteag sau Soso, care avea atunci 22 de ani.

 

El e recunoscător acestui post de televiziune, care recent a împlinit 20 de ani de la înfiinţare şi, la ceas aniversar, ne-a vorbit despre participarea la vestitul concurs, dar şi despre viaţa sa din Germania: “A fost o experienţă de neuitat şi va rămâne, în continuare, o etapă foarte plăcută din viaţa mea. Urez «La mulţi ani!» postului de televiziune Prima TV, care m-a făcut să mă simt excelent, în acele 15 minute de celebritate, după marea finală. După atâtea trăiri, îţi dai seama ce îţi doreşti de la viaţă şi ai posibilitatea de a-ţi găsi un drum. Cred că acesta este cel mai important lucru pe care l-am învăţat la «Big Brother». Locuiesc în Germania, învăţ în continuare, ca să devin medic”.

În urma emisiunii, tânărul timid a locuit un an în Bucureşti, apoi s-a întors în Timişoara pentru a absolvi Facultatea de Medicină, după care, vreme de patru ani, a muncit pentru o companie farmaceutică elveţiană. Marele lui vis a fost acela de a deveni doctor, aşa că  a făcut, în 2011, un rezidenţiat în medicină internă, în Germania, unde s-a stabilit de câţiva ani, iar în această perioadă urmează un al doilea rezidenţiat, în pneumologie.

Soso a păstrat legătura cu foştii lui colegi ”de suferinţă”, Violeta, Andreea, Costel, Izabela, Florin, Alida şi Ernest, ultimul fiind prezentatorul emisiunii ”Ochii din umbră”, de la Kanal D. Soso a investit marele premiu, în valoare de 50.000 de euro, în vacanţe, dar şi într-un apartament, pe care i l-a oferit mamei sale, care locuia, la acea vreme, cu chirie, după un divorţ dureros.

loading...
Loading...

Citește și