Șomerii pandemiei revin pe Litoral. Unde cântă acum soliștii care nu au încasat nimic aproape 4 luni

Ultima actualizare:
Simona Florescu face show în stațiunea Venus
Simona Florescu face show în stațiunea Venus

Lunga perioadă de aşteptare a luat sfârşit, astfel că soliştii anunţă revenirea pe scenă. Cei mai mulţi dintre ei, printre care Maria Constantin, soţii Dinu şi Deea Maxer, Daniela Gyorfi, Anca Ţurcaşiu şi Silvia Dumitrescu, au prins şi un contract de două luni, pe Litoral, bucurându-se de o sursă de venit pe perioada verii. Click! vă spune în care staţiuni vă cântă şi vă încântă artiştii de care v-a fost atât de dor.

Vedetele dau startul spectacolelor la malul mării. Florin Petrescu (47 de ani), alias Axinte, a aliniat la start mai mulţi cântăreţi de calibru, în cadrul show-ului ”Caravana artiştilor”. Daniela Gyorfi, Vali Vijelie, Julia, Maria Constantin, Alin Oprea şi Radu Pietreanu pregătesc momente umoristice la terasele din toate staţiunile noastre, inclusiv Mamaia, Neptun, Eforie Nord, Costineşti, Venus şi Techirghiol.

Daniela Gyorfi  va cânta  la Mamaia  şi la Neptun
Daniela Gyorfi va cânta la Mamaia şi la Neptun

Alin Oprea a susţinut deja primul recital, la o terasă din Neptun. ”Vă aşteptăm pe litoralul românesc cu acest spectacol, ”Vacanţa cea mai mare”, în toate staţiunile. Vom fi prezenţi, rând pe rând, câte un artist pe seară, în câte o staţiune. Distracţia este asigurată de Caravana lui Axinte. Noi vara nu dormim, vă aşteptăm la mare!”.

Au contract pe două luni

Soţii Maxer fac show  la un hotel din Jupiter
Soţii Maxer fac show la un hotel din Jupiter

Şi Soţii Deea (30 ani) şi Dinu Maxer (46 ani) îşi fac bagajele pentru a pleca la mare. Ei vor susţine show-uri începând din 1 iulie, în Jupiter, la Hotelul ”Majestic”: ”Din 1 iulie vom fi în Jupiter, dar filmăm şi concursul de frumuseţe ”Miss Plaja”, pe 3 iulie, în Mamaia!”, spun cei doi solişti, care îşi vor lua cu ei şi copiii, pe Andreas (9 ani) şi pe Maysa (8 luni). Cu această ocazie, îşi vor promova piesa "Dacă ai băiat şi fată", alături de SaxoDJ. Anca Ţurcaşiu (50 ani) va fi, pentru al 21-lea am consecutiv, la ”Phoenicia Holiday Resort”, din Mamaia, unde vin foarte multe familii cu copii. ”Am revenit acasă! În casa mea de la malul mării de unde vă spun poveşti frumoase în fiecare seară pentru ca atunci când plecaţi din vacanţă să păstraţi amintirea lor! Trăiesc asta cu bucurie de 21 de ani! Şi vă mulţumesc!”, a scris ea, pe Facebook.


    Simona Florescu face show în stațiunea Venusfoto: arhivă personală
Simona Florescu face show în stațiunea Venusfoto: arhivă personală

Şi Simona Florescu (51 ani) cântă, în fiecare sezon estival, la malul mării. ”Vin pe litoral de când am luat trofeul la Mamaia. Din 2017 cânt la Afrodita, în Venus”, spune interpreta, care îl va avea coleg, seară de seară, pe artistul George Rotaru (67 ani), revenit  din America, în urmă cu 15 ani. Nici Maria Buză nu lipseşte din concertele cu soţul ei, violonistul George Pătraşcu. Ei vor cânta la terasa ”Maria”, din Mamaia, unde de altfel e în program şi Minodora. Silvia Dumitrescu se află la Vama Veche, unde deja le-a cântat primilor turişti, la ”YOLO Summer Bar”, de unde şi-a şi postat fotografii, pe Facebook.

Citește și 

EXCLUSIV Maria Constantin a pus stăpânire pe maşina de lux a iubitului fotbalist

Anca Țurcașiu împlinește 50 de ani de viață și 30 de ani de la ”Miss Litoral!”. Sânii ei au vândut toate biletele

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
monica birladeanu instagram jpg
FotoJet (20) jpg
FotoJet (18) jpg
FotoJet (16) jpg
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net