Sofia Vicoveanca, după 60 de ani de carieră: «Am emoții înaintea fiecărui concert, tremur»

Ultima actualizare:

    Sofia Vicoveanca și Smiley  au fost la petrecerea Roton
Sofia Vicoveanca și Smiley au fost la petrecerea Roton

Casa de producţie Roton a organizat, luni seară, 21 octombrie, la Palatul Monteoru din Bucureşti, o petrecere de pomină, la 25 de ani de la înființare. Printre invitaţii la eveniment s-a numărat și îndrăgita solistă Sofia Vicoveanca (78 de ani), cu care cei de la casa de producţie au semnat primul contract.

„Anul acesta, pe 1 octombrie am împlinit 60 de ani de cântec şi 25 de ani de colaborare cu cei de la Roton. Am emoţii înaintea fiecărui concert, aşa am şi acum, tremur. Pentru că o să cânt. Lumea zice că tot ce urez eu se prinde, aşa că le urez tuturor sănătate! Noutăţi am mereu: pregătesc un album, am scris volumul de poezii «Din culisele sufletului», lucrez la un album de colinde, de obiceiuri de iarnă. Din muzica ascult tot ce se cântă cu suflet indiferent că e operă, muzică simfonică sau muzică uşoară”, ne-a spus Sofia Vicoveanca, celebra cântăreață de muzică populară cu glas unic.

Smiley și Cezar Dometi, la evenimentul Roton
Smiley și Cezar Dometi, la evenimentul Roton

Solista a petrecut la eveniment alături de Smiley, Andreea Esca, Cezar Dometi, de la «Vocea României» și de membrii trupei Holograf şi a cântat pe aceeaşi scenă cu artiștii din noua generație, Adi Sînă, din trupa Akcent, care recent a devenit tătic pentru a patra oară, Connect-R, Florian Rus, fiul cântărețului Mircea Rusu şi de Jean Gavril. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
film jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
banner madalina manole png
banner adela popescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net