Smiley, record de vizualizări cu videoclipul în care nu zâmbește

smiley.jpg

Smiley, concert Arenele Romane, 10 ani de cariera, spectacole 1 Iunie, De unde vii la ora asta
Smiley lansează câte o piesă în fiecare lună, pe data de 10

Îndrăgitul artist a dat din nou lovitura și își adjudecă deja primele locuri în topurile muzicale. În nici 24 de ore de la lansarea piesei “De unde vii la ora asta?", videoclipul a strâns aproape un milion de vizualizări pe YouTube. "Este un record pentru o piesă de-a mea, pe care voi l-ați făcut posibil. Recunoscător și bucuros, vă mulțumesc!", a spus Smiley.

Pe 10 aprilie, în anul 10 din cariera sa solo, Smiley a lansat cea de-a două piesă nouă cu videoclip, din maratonul de 10 confesiuni muzicale pe care şi-a propus să le facă în cadrul proiectului aniversar #Smiley10. “De unde vii la ora asta?”, noul single al artistului, aduce şi primul videoclip în care Smiley nu zâmbeşte deloc. Regizat de Iura Luncaşu, videoclipul piesei “De unde vii la ora asta?” s-a filmat într-o zi şi o noapte pe Domeniul Manasia, dar şi în Bucureşti, în Centrul Vechi şi pe acoperişul uneia dintre cele mai înalte clădiri din oraş. “De unde vii la ora asta? - refrenul acesta se aude pe diverse tonalităţi în multe case şi relaţii, iar fuga unuia după celălalt, deşi fizic ei se află unul lângă celălalt, este confuză şi dureroasă”, spune Smiley despre piesă.

iura_luncasu_1236708710_2.jpg

Smiley, concert Arenele Romane, 10 ani de cariera, spectacole 1 Iunie, Iura Luncasu
Videoclipul piesei este regizat de Iura Luncașu

"Este prima mea colaborare cu Smiley. Sunt încântat atunci când cunosc oameni care creează din pasiune. Am avut aceeaşi senzaţie şi la filmare, a fost o energie bună, extrem de productivă. Mi-am dorit să fac un clip cu o poveste aparte, un clip mai puţin descriptiv. Sunt adeptul poveştilor şi în videoclipuri, îmi place să creez situaţii neaşteptate şi să surprind publicul. Ca-n viaţă, aparenţele trebuie decodificate, aceasta este şi esenţa poveştii din videoclip.  Aparent, el este cel care trăieşte o dramă, aşteptând-o pe ea până târziu în noapte. Am găsit însă, acest twist care este relevat la sfârşitul clipului, când realizezi că, de fapt, el, cel care agonizează, este aşteptat acasă de către iubită, iar totul s-a derulat în imaginaţia lui. De multe ori, când iubeşti şi din dorinţa de a conserva o relaţie, poţi avea o mie de trăiri sau de stări”, explică Iura Luncaşu, regizorul videoclipului.

 

În cadrul proiectului #Smiley10, un maraton de lansări care va ţine un an de zile, marea petrecere va fi pe 1 iunie, când Smiley va susţine la Arenele Române, un concert aniversar. Bilete pentru cei care vor să-i fie alături se mai găsesc încă, iar 15 aprilie va fi ultima zi de earlybird - https://www.iabilet.ro/bilete-smiley-10-ani-pe-1-iunie-la-arenele-române-28463/.

Cum poți câștiga o întâlnire cu îndrăgitul artist

Azi, 11 aprilie, Smiley le-a mai făcut fanilor o bucurie. A devenit primul artist din România care are propria colecţie de GIF-uri personalizate. #CumarziceSmiley reprezintă o serie de stickere amuzante în ediţie limitată, disponibile pe aplicaţia de mobil Stickchat. Realizate în colaborare cu HaHaHa Production şi inspirate din muzică şi versurile lui Smiley, cu animaţie creată pe baza fizionomiei artistului şi cu situaţii amuzante tipice lui, GIF-urile din colecţia #CumarziceSmiley înveselesc orice comunicare pe Whatsapp, Messenger, Facebook, Viber, iMessage.

domnisoara-ce-program300.gif

Smiley, concert Arenele Romane, 10 ani de cariera, spectacole 1 Iunie, Iura Luncasu
Așa arată o poză "vie" cu Smiley

“Domnişoară, domnişoară, ce program aveţi diseară?”, “Plec pe Marte”, “Am datorii la stat”, “Preocupat cu gură ta”, “Mulţi cred că sunt genial”, “Mulţi dintre ei te vor să fii jumătatea lor” sau “Îndrăgostit deşi n-am vrut” sunt doar câteva dintre mesajele animate şi haios desenate. Cei care vor folosi GIF-urile vor participa automat la un concurs ce va dura 29 de zile (11 aprilie – 9 mai), pentru a câştiga premiul cel mare, un bilet VIP cu acces în backstage la concertul din 1 iunie, de la Arenele Romane. Mai multe informaţii despre concurs, se găsesc pe https://stickchat.io/smiley.

Loading...

Citește și