Smiley, prima reacție după amendă: „Am vrut să aflați de la mine” MAI a oferit replica zilei, pe Facebook

Ultima actualizare:

    Foto Instagram
Foto Instagram

Smiley a fost amendat de polițiști miercuri, 19 august, după ce a fost prins conducând cu viteză în drum spre litoral. După ce informația a apărut și în presă, artistul a ținut să le explice și prietenilor săi virtuali situația, mai ales după ce peste tot s-a scris că a fost testat și pentru antidrog.

Cântărețul și-a asumat întreaga vină, așa cum puține persoane publice au curajul să o facă, fiind conștient că este văzut ca un model de tinerii de pretutindeni. Acesta a publicat pe rețelele de socializare un mesaj în care recunoaște că a depășit viteza legală și explică, de semenea, că testul antidrog a ieșit negativ.

Smiley, prima reacție după ce a luat amendă pentru viteză

„Aș vrea să aflați asta de la mine. Am fost testat antidrog de către Poliția Română care organizează filtre în drum spre mare. Desigur că am ieșit negativ. Din păcate, am picat un alt test: cel de viteză. Am depășit viteză legală de pe autostrada cu aproape 25 km/h.

Am luat amendă, așa cum era firesc, însă îmi pare rău, în primul rând, pentru că am dat un exemplu prost. Sunt un om care crede în reguli și în necesitatea respectării lor, ceea ce va îndemn pe toți să faceți pentru siguranță, normalitatea și liniștea noastră a tuturor”, a scris Smiley pe Facebook.

Întâmplarea a avut loc în aceeași zi în care în presă a apărut și informația potrivit căreia Gina Pistol, iubita lui Smiley, ar fi însărcinată cu acesta. Prezentatoarea de la Asia Express era cu el în mașină când artistul a luat amenda pentru viteză, cei doi mergând împreună la mare.

Răspunsul amuzant al MAI

„Dragă Smiley, greșeala recunoscută este pe jumătate iertată...ca și amenda primită astăzi. Ai termen 15 zile să poți plăti jumătate din minimum prevăzut de lege. P.S. Privește partea bună. Până acum ai pierdut doar buletinul”, au scris reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne pe Facebook.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fumat , alcool, jpg
image
image
image
image
image
image
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net