Interviu exclusiv. Smiley, povești de acasă, în luna iubirii. Solistul ne-a dezvăluit cum arată lumea lui alături de Gina Pistol

1-rom-au-talent.jpg

Smiley va fi astăzi în locul lui Andi Moisescu, la „Românii au talent”

Anul a început în forţă pentru Smiley - Andrei Tiberiu Maria (37 de ani) care a revenit la muncă în studiourile de înregistrări, dar şi pe micile ecrane de la PRO TV cu sezonul 11 de la "Românii au talent", unde îl vedeţi în fiecare zi de vineri şi de luni. Astă-seară chiar veţi avea parte de o surpriză, pentru că Smiley va fi pe post de jurat în locul lui Andi Moisescu. Iată ce noutăţi mai sunt în viaţa lui şi a iubitei lui, Gina Pistol (40 de ani), care se pregătesc să devină părinţi luna viitoare!

Click!: A început un sezon nou din "Românii au talent", unu şi unu. Cum ai descrie filmările din sezonul 11?

Smiley: Show complet cu prieteni la pachet. Momente de care îmi era foarte dor, oameni care mi-au lipsit, români de un talent incredibil, copii care mi-au dat speranţa într-un mâine fabulos, zile maraton care mi-au reamintit de ce îmi place acest proiect după atâtea sezoane. Sunt multe ore de lucru, multe numere care se succed, dar după fiecare mă simt mai viu ca niciodată!

Click!: Îţi era dor de televiziune, având în vedere că "Vocea României" nu a avut decât un singur show?

Smiley: Mi-e dor de televiziune, aşa cum îmi este teribil de dor de concerte, de întâlnirile cu publicul, de senzaţia de live alături de mulţi oameni care transmit energie bună, aşa cum îmi e dor de liniştea zilelor şi lipsa de teamă de odinioară. Doar că asta este realitatea în care trăim şi ar fi să încercăm să trăim cât mai frumos ceea ce avem de trăit, cu cât mai puţine regrete şi temeri.

Click!: Ce ţi-a lipsit cel mai mult anul trecut?

Smiley: Concertele, întâlnirile dese cu părinţii mei, cu prietenii, nopţile în care să pun capul pe pernă fără griji şi temeri pentru ziua de mâine şi binele celor din jurul meu, dar nu vreau să mă plâng, pentru că s-au întâmplat şi multe lucruri bune, foarte bune în această perioadă.

Click!: Ai povestit într-un live pe Facebook că ai compus în perioada de izolare foarte multe piese. La ce gen de melodii să ne aşteptăm?

Smiley: O să urmeze o perioadă în care voi surprinde cu piesele lansate. Nimic din ceea ce urmează nu este previzibil sau cunoscut, tot ce urmează va fi un plus faţă de ceea ce sunt eu astăzi. De fapt, fiecare zi de inspiraţie este o altă trăire a mea, o altă viziune a mea, un alt mesaj. Imprevizibilul, lipsa limitelor şi infinitatea de intersecţii pe care le pot aduce muzica şi creaţia reprezintă marele avantaj al unui artist. Orice este posibil când eşti artist şi niciodată, cu nici o piesă, nu poţi spune tot ce simţi, mai sunt atâtea aspecte de relevat, încât fiecare este doar o nouă etapă.

2-gina.jpg

După o relaţie secretă de mai mulţi ani, Smiley şi Gina Pistol vor deveni părinţi, luna viitoare

Click!: Noi ştim că iubita ta, Gina Pistol, a făcut şi ea canto la şcoala de muzică a Crinei Mardare, de ce nu v-aţi gândit să faceţi un duet?

Smiley: Gina are o ureche muzicală foarte bună, îi place mult muzica, probabil acesta este unul dintre atuurile relaţiei noastre, că amândoi iubim muzica. Cântă încontinuu în casă, are repertoriu vast din toate zonele muzicale şi ni se întâmplă să cântăm şi împreună, aşa că, cine ştie ce ne rezervă viaţa, nu se ştie niciodată. În curând vom fi un trio, iar solistul nu va fi nici unul dintre noi doi.

Click!: 2021 e un an special pentru voi: veţi deveni părinţi. Cum crezi că se va schimba viaţa ta?

Smiley: Deşi încerc, cred că nu îmi imaginez nici 1% din ce se va întâmpla în viaţa mea. Dar, abia aştept. Sunt pregătit pentru tot ce urmează sau, cel puţin, încerc să fiu. Sper să ies pe plus la evaluarea de un an.

3-smiley.jpg

După o relaţie secretă de mai mulţi ani, Smiley şi Gina Pistol vor deveni părinţi, luna viitoare

Click!: Ce îţi mai doreşti pentru 2021?

Smiley: Să pot să întorc în jurul meu tot binele pe care simt că îl trăiesc, să transform sentimentele mele, prin muzică, în emoţii de tot felul pentru cei care ascultă şi să pot pune reflectorul pe toţi oamenii talentaţi de la HaHaHa Production. Sunt atât de mulţi, de tineri şi de tari, încât îmi vine să strig în gura mare lumii să se uite către ei, că merită. Dar va face asta muzica lor pentru mine. Pe lângă asta, îmi doresc ca lumea mea să fie bine, iar oamenii toţi să fie sănătoşi, liniştiţi şi optimişti.

 

Citește și: 

Gina Pistol și Smiley topesc internetul cu iubirea lor: "Micuța ne-a ales când am fost pregătiți"

Smiley, ultimele pregătiri pentru nașterea fetiței. ”Cred că o să fie foarte frumoasă. I-am amenajat camera”

Loading...
 
 

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1