Situație nemaiîntâlnită la Insula Iubirii. Noul sezon debutează pe 22 aprilie

mircea_insula_iubirii.jpg

Insula Iubirii revine la tv cu un nou sezon pe 22 aprilie

În cel de-al cincilea sezon al show-ului, care va avea premiera pe 22 aprilie, Insula Iubirii este martorul unei situații unice în istoria sa și nemaiîntâlnite în cazul acestui test de cuplu!

La doar cinci zile de la încheierea filmãrilor pentru cel de-al patrulea sezon, Insula Iubirii a primit o nouă serie de concurenți dispuși să își testeze relațiile. Astfel, în timp ce foștii concurenți încă încercau să învețe să trăiască cu consecințele faptelor lor, alte cupluri la fel de încrezătoare și de determinate să câștige lupta cu ispitele au pornit la drum convinși că iubirea lor va triumfa.

 ”N-o să înțeleagă nimeni până nu ajunge aici și nu trăiește! Oricui aș spune că m-am îndrăgostit în două ore ar spune că n-am cum, că sunt prost!”, va mărturisi unul dintre concurenții abia sosiți în Thailanda! 

În cel de-al cincilea sezon Insula Iubirii, noi cupluri care au relații de lungă durată însă nu au făcut încă marele pas își vor putea testa relația și vor afla astfel dacă cel sau cea alături de care au petrecut atâția ani este cu adevărat jumătatea lor.

Ce s-a întâmplat cu foștii concurenți de la Insula Iubirii după finalul sezonului

Sezonul 4 din Insula Iubirii a creat foarte multă controversă, dat fiind faptul că majoritatea cuplurilor au pierdut în fața tentațiilor ispitelor. Deși Hannelore și Bogdan au crezut că pot trece peste infidelitățile lor din timpul emisiunii și s-au căsătorit, au divorțat la scurt timp. 

După ce au șocat o lume întreagă prin comportamentul afișat pe parcursul filmărilor emisiunii „Insula Iubirii”, Bogdan și Hannelore, care formează unul dintre cele mai controversate cupluri pe care le-a cunoscut show-ul, sunt din nou în centrul atenției! În ciuda neînțelegerilor și acuzațiilor pe care și le-au făcut în Thailanda, cei doi au decis să se căsătorească, spre surprinderea tuturor, iar în cele din urmă și-au spus „adio” prin intermediul unui divorț, la scurt timp de la nuntă.

hannelore-bogdan.jpg

Hannelore și Bogdan au divorțat la sucrt timp după ce s-au căsătorit

Divorțul dintre Hannelore și Bogdan a fost unul așteptat de unii, pentru alții a venit ca o surpriză, însă în mod cert curioșii care au urmărit emisiunea s-au întrebat dacă nu cumva în spatele despărțirii celor doi ar sta chiar Andi, ispita care i-a picat cu tronc concurentei.

„În urma concluziilor aberante cum că Andi ar avea vreo legătură cu divorțul nostru, ei bine el nu are nici o legătură, principalul motiv este că lucrurile nu s-au schimbat în bine cum speram că se vor întâmpla, căsătoria fiind încă o șansă pentru a salva relația noastră. 

Înainte de căsătorie am discutat mult și am ajuns la o concluzie că dacă peste n ani vom reveni la aceleași discuții ca în trecut, atunci ne vom strânge mâna și ne vom despărți. Pe neașteptate pentru mine, acest lucru a venit mult mai devreme. Sunt aproape trei luni de zile de când am hotărât să încheiem relația. Și cred că fiecare dintre noi avem dreptul să cunoaștem noi persoane alături de care putem fi fericiți, iar cele mai frumoase momente vin atunci când nu te aștepți”, a declarat Bogdan.

iubit-mirela-banias.jpg

Mirela se căsătorește cu un bărbat mult mai în vârstă
Foto Facebook

Mirela Baniaș de la Insula iubirii se pregătește intens pentru cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Fosta iubită a lui Ionuț Gojman a reușit să treacă peste relația care a făcut-o cunoscută în lumea mondenă și acum i-a spus «DA» unui alt bărbat cu care urmează să facă și nunta, dar și un copil.

Mirela a publicat un mesaj pe rețelele de socializare prin care a mărturisit cât de fericită este și cât de bine se simte lângă Florin Tecar, cel cu care vrea să-și întemeieze o familie. Cei doi se află acum în Cuba, unde petrec o frumoasă vacanță exotică, iar acolo, iubitul ei, i-a oferit inelul de logodnă.

„Cred că primăvara mea nu putea să aibă un început mai frumos decât acesta la capatul lumii. Alături de soarele puternic de aici, radiez și eu de fericire. Astăzi am spus DA! Nu pentru prima oară, dar cu siguranță pentru ultima oară și în cel mai special mod posibil. Fericirea mea nu cunoaște limite acum și sper să ajungă la fiecare dintre voi. Vă mulțumesc din suflet celor care m-ați susținut la orice pas, și vă mulțumesc și vouă, celor care prin critici m-ați învățat cum să fiu și mai puternică. @florintecar, te iubesc din tot sufletul meu, și îți mulțumesc din inimă pentru toate momentele de suflet pe care mi le-ai oferit. Alături de tine am simțit cum este să fii prietenă, iubită, dar și mamă, un sentiment de care mi-am dorit mereu să am parte?‍?‍?‍? DA!”, a scris Mirela Baniaș pe contul său de socializare.

52806588_622236441552216_5232238389595471872_n.jpg

Mari de la Insula Iubirii, concurentă la Puterea Dragostei
Foto Facebook

În sezonul recent încheiat "Insula iubirii", Mari a fost prima fată care a căzut în ispită și a renunțat la partenerul cu care venise de acasă pentru a se distra în Thailanda cu Cristi, bărbatul de care a fost atrasă. Relația cu ispita nu a mai continuat și acasă, așa că Mari este și în prezent singură.

Dar nu pentru mult timp, speră ea, căci brăileanca s-a înscris la "Puterea Dragostei", showul matrimonial prezentat de Andreea Mantea la Kanal D și filmat în Turcia. Coincidența face ca Alex, și el concurent la emisiunea de la Kanal D, să fie fratele fostei ispite George, cel care îi picase inițial cu tronc Marinelei la "Insula iubirii". Primul băiat care a stat de vorbă cu Mari la "Puterea Dragostei" a fost Bogdan.

 

Loading...
 
 

Citește și

  • Noul sezon al emisiunii „Insula Iubirii” urmează să debuteze pe micile ecrane în curând, promițând să uimească din nou prin ușurința cu care cuplurile care și-au jurat dragoste veșnică înainte de a ajunge în resorturile din Thailanda dau iubirea „de acasă” pe aventura oferită de către ispite pe durata show-ului. Iată care sunt primele 3 ispite ce apar în sezonul 5!

  • ionut nicoleta insula iubirii

    Dialogul spumos demn de un adevărat scenariu de film porno din sezonul trecut al emisiunii «Insula Iubirii» a fost taxat dur de CNA. Membrii Consiliului au considerat că discuţiile explicite despre sex între ispite şi concurenţi, difuzate în prime-time, nu au cum să facă parte dintr-un astfel de program, la care se uită şi minori. Sezonul din toamna trecută a fost doar picătura care a umplut paharul, în fapt postul din Băneasa fiind amendat pentru toate ediţiile de până acum în care telespectatorii au asistat şi la scene deocheate.