Simona Gherghe a împlinit 40 de ani. Cel mai frumos mesaj al vedetei pentru fiica ei

Ultima actualizare:

    Simona Gherghe si fiica ei, Ana Georgiafoto: arhivă personală
Simona Gherghe si fiica ei, Ana Georgiafoto: arhivă personală

Simona Gherghe a schimbat prefixul și primul ei gând s-a îndreptat către Ana Georgia, fiica ei de cinci luni pe care a botezat-o de curând. Vedeta de la Antena 1 a făcut publică o imagine emoționantă de la slujba de creștinare, însoțită de un mesaj pentru micuța Ana.

Simona Gherghe a împlinit 40 de ani marți, 31 octombrie și, deși a declarat că își va petrece ziua de naștere alături de soțul ei, consultantul politic Răzvan Săndulescu, în prima vacanță romantică de când cei doi au devenit părinți, vedeta a vorbit pe rețelele de socializare despre fiica ei.

”40. Azi nu e însă despre mine, ci despre ea. Pentru că ne-a adus atâta fericire. Și pentru că, uneori, am sentimentul că nu-mi ajunge o inimă să-i arăt cât de mult o iubesc”, a scris Simona pe contul personal de Instagram în dreptul unei imagini emoționante, în care apare alături de fiica ei, Ana Georgia, în timpul ceremoniei de creștinare.

Simona Gherghe a devenit mamă în luna mai, cu câteva săptămâni mai devreme decât era programat. Gazda emisiunii ”Acces Direct” a declarat că încă nu se gândește să se întoarcă la muncă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
banner dana nălbaru png
image
actualitate.net
image
actualitate.net