Silvia Popovici, actrița pe care Elena Ceauşescu nu o suporta

1silvia-popovici.jpg

1silvia popovici actrita
Marea actriță Silvia Popovici ar fi împlinit 85 de ani

O apariţie care-ţi tăia respiraţia, înzestrată cu toate darurile: frumoasă, inteligentă, fermecătoare, serioasă, talentată, sensibilă, impecabilă în tot ce realiza. Asta spun colegii de breaslă despre actrița Silvia Popovici. Astăzi (7 mai) ar fi împlinit 85 de ani, dar ne-a părăsit în 1993.

Elena Ceauşescu nu o suporta, după cum declara Emilia Marinela Macovescu, soţia lui George Macovescu, ministru de externe al României între 1972-1977. Silvia Popovici era fermecătoare, iar ”Coana Leana” spunea că ar trebui să stea în umbra soțului ei, un demnitar comunist de frunte.

Când era elevă, Silvia Popovici visa să devină medic, psiholog, profesoară de română, dar viaţa a vrut altfel. Talentul pentru actorie l-a descoperit la Şcoala Centrală din Bucureşti. Spunea foarte frumos poezii, iar colegii au botezat-o „artista”.

Profesoara ei de Română i-a deschis ochii şi i-a arătat calea. Admiterea la Teatru a fost o adevărată aventură.

Într-un interviu acordat revistei „Tomis”, în 1983, îşi amintea: ”Comisia de examen a găsit că nu sunt fotogenică şi m-a respins. Am luat note foarte bune, aşa încât s-a compensat şi am intrat în Institut. Eşecul avut la fotogenie m-a pus pe gânduri: m-a durut mult, dar am socotit că singura cale de a obţine şi aici rezultate bune era să lupt cu chipul meu. Ei, da, nu e o figură de stil. E o bătălie care se duce în tăcere şi cere multă voinţă, răbdare, cunoaştere de sine”, spunea Silvia Popovici.

Într-adevăr, ochii ei mari și calzi, trupul mlădios și vocea suavă u cucerit mai întâi pe profesorii de la Teatru, apoi pe regizori și pe români.

Profesoarele au iubit-o de la început foarte mult pe Silvia Popovici: ”Va fi cea mai mare tragediană a teatrului românesc, va juca eroinele lui Shakespeare”, spuneau profesorii despre ea.

O carieră de excepție

3silvia-popovici.jpg

3silvia-popovici
Colegii de breaslă spun că Silvia Popovici era fermecătoare, serioasă, talentată și sensibilă

În 1956, când a absolvit Institutul de Teatru, Silvia Popovici făcea parte din promoţia de aur: Sanda Toma, Draga Olteanu Matei, Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi, Silviu Stănculescu. După absolvire, viaţa actriţei s-a derulat între teatru şi film. Succesul la public a venit imediat.

Cei mai în vârstă o știu din filmele istorice ”Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu”, ”Mușatinii”, dar și din filmele ”Darclée”, ”Serata”, ”Pădurea spânzuraților”, ”Trecătoarele iubiri” sau Giogonda fără surâs”. Ultimul film în care a jucat a fost ”Enigmele se explică în zori”, în 1987.

Căsătorită cu un demnitar comunist

silvia popovici Maxim Berghianu.jpg

silvia popovici Maxim Berghianu
Silvia Popovici a fost căsătorită cu Maxim Berghianu, fost ministru comunist
FOTO: militiaspirituala.ro

Legenda timpul spunea că Elena Ceaușescu nu o suporta pentru că era prea frumoasă, de aceea nu mai avea roluri în filme. Trebuia să fie în umbra soțului ei, demnitarul comunist Maxim Berghianu, membru de frunte al PCR din 1964, ministru de mai multe ori, ultimul ministru al muncii comunist în 1989. Cei doi au avut o fiică, Ruxandra (Ruxi), plecată din țară.

Silvia Popovici s-a stins în 1993, la doar 60 de ani, după o lungă suferință despre care nu i-a plăcut să povestească.

FOTO: militia spirituala, Emanuel Tânjală

loading...
Loading...