Secretul Loredanei Groza! Cum se menţine în formă la 49 de ani

12_1.jpg

Solista s-a fotografiat în ”poziţia copacului”, care ajută la îmbunătăţirea flexibilităţii corpului

Luna viitoare împlineşte 49 de ani, însă Loredana Groza este una dintre artistele care reuşesc să se menţină tinere şi pline de energie. Pe de o parte gena, pe de altă parte tratamentele estetice, dar mai ales stilul de viaţă este secretul ei. Artista se află într-o vacanţă în Turcia, unde combină la greu yoga cu detoxifierea. Dar şi alte vedete se mai relaxează stând în cap, la propriu!

Între două concerte, Loredana Groza preferă să se relaxeze în vacanţe. A fost în India unde s-a bucurat de peisaje şi de mâncărurile lor tradiţionale, iar acum se află în Turcia, împreună cu fiica ei, Ioana.

12_2.jpg

Loredana Groza practică exerciţii care restabilesc echilibrul sistemului respirator şi echilibrul sistemului emoţional

Pentru celebra artistă este extrem de important stilul de viaţă sănătos, aşa că nu face rabat de la nimic. Yoga, precum şi alimentaţia sănătoasă, o ajută să se menţină tânără şi în formă şi iată că le practică chiar şi în vacanţe. În timp ce alţii lenevesc pe şezlong şi se bucură de cele mai gustoase mâncăruri, adevărate bombe calorice, diva preferă să stea în cap, ori în poziţia lotus, dar şi alte exerciţii fizice care îi solicită concentrarea.

12 şedinţe de yoga costă 300 de lei

La capitolul alimentaţie, Lori a preferat detoxifierea cu ajutorul legumelor şi al fructelor. Contactat de Click!, Remus Gugu, profesor de yoga tradiţională, ne-a povestit despre beneficiile pe care yoga le aduce trupului: ”Yoga tradiţională este ştiinţa relaxării. Ştiinţa care extinde meditaţia de la minte către corp. Principalele beneficii sunt: restabileşte echilibrul coloanei vertebrale, restabileşte echilibrul sistemului respirator, dar şi echilibrul sistemului emoţional. Toate acestea au efecte benefice asupra problemelor de sănătate ale omului modern: - probleme cu coloana vertebrală, cu glanda tiroidă, surplusul de greutate, atacurile de panică, problemele cu insomnia, într-un cuvânt, ne oferă o perspectivă fericită asupra vieţii. Poziţia Lotus e o poziţie meditativă, iar odată ce corpul meditează, are loc o regenerare la nivel celular. Toate acestea se întâmplă doar activând serotonina (hormonii fericirii) şi endorfinele- moleculele fericirii. Yoga ne ajută să fim mai fericiţi şi mai uşori. Un abonament de 12 şedinţe costă 300 de lei, iar şedinţa durează o oră şi jumătate”. Dar şi alte vedete practică yoga.

12_6.jpg

Andreea Marin se relaxează dimineaţa

Andreea Marin (44 de ani) s-a pozat în poziţia Lotus, adăugând, pe Facebook, şi un comentariu: ”M-am trezit devreme, fără ceasornic, inspirată să scriu, şi asta am făcut un timp îndelungat, înainte să cobor din pat. Să ies cu bicicleta sub soarele fierbinte de azi, chiar dacă adierea vântului m-a păcălit, nu a fost cea mai bună idee, dar... am dus şi misiunea asta până la capăt. Umbra cireşului, liniştea întreruptă plăcut doar de păsări şi gâze, iarba încă umedă sub tălpi şi sentimentul legăturii cu pământul sunt balsam pentru minte, trup şi suflet, după efort”. 

12_5.jpg

Iulia Vântur: “Fac yoga în fiecare zi”

Şi Iulia Vântur (38 de ani), stabilită în India, se ralaxează identic: ”La capitolul frumuseţe, nu cred că există vreun mare secret care funcţionează universal – în afară de acea lege a atracţiei, în care, dacă faci şi gândeşti bine, primeşti bine. Gândirea pozitivă se reflectă mereu pe chip, aşa că încerc să mi-o păstrez. În rest, am grijă de mine - fac mişcare aproape în fiecare zi (dans, fitnes, înot, yoga), am o alimentaţie destul de echilibrată şi încerc să fiu cât mai activă, să fac lucruri care îmi plac”, a declarat ea, pentru ”Ce se întâmplă, doctore?”. 

12_3.jpg

Corin Bud: ”Yoga m-a învăţat să am o minte echilibrată”

Nici Corina Bud (39 de ani) nu se lasă mai prejos: “Am descoperit în yoga un tip complex de mişcare care îmi dă o stare de linişte. Yoga m-a învăţat că dacă ai un corp echilibrat, ai şi o minte echilibrată. Mă simt bine când fac yoga, mă solicită, dar îmi dă şi o stare de linişte acest tip de mişcare”, a declarat ea, pentruokmagazine. ro.

12_4.jpg

Costi Ioniţă: ”Yoga m-a schimbat din punct de vedere spiritual”

Iar Costi Ioniţă (41 de ani) practică yoga din 2011: „Această cale am ales-o în urma unei probleme de sănătate pe care am avut-o şi care m-a pus în faţa unei alegeri în ceea ce priveşte modul meu de viaţă de la acel moment. Sunt mulţi factori care m-au schimbat din punct de vedere spiritual. Sunt multe alte lucruri pe care le fac pentru a avea un mod de viaţă sănătos”, a spus el, pentru ziarulring.ro

Loading...