Se mărită! 7 semne că Iulia Vântur e viitoarea doamnă Khan

Ultima actualizare:

Chiar dacă filmează în Cipru, la „Ferma vedetelor”, inima Iuliei Vântur (35 de ani) e tot în India, la iubitul Salman Khan (50 de ani). Când e acolo, starul o răsfaţă ca pe o divă. Chiar dacă cei doi nu fac declaraţii despre relaţia lor, care durează de doi ani, fotografiile spun totul, iar jurnaliştii indieni au găsit şapte semne că Iulia e viitoarea doamnă Khan.

1. Iulia e pasionată de pictură, ca şi Salman Khan - Actorul indian e pasionat de artă şi, în timpul liber, se relaxează pictând. Înainte să se cunoască, Iulia nu făcea acest lucru. Însă acum o face şi a învăţat să cânte şi să danseze muzică indiană.

2. Iulia o adoră pe nepoţica preferată a lui Salman - De când e prietenă cu Salman, Iulia are o relaţie foarte apropiată şi cu una dintre nepoatele lui, pe care o consideră ca pe o fiică. Ziariştii  indieni sunt siguri că micuţa, pe care Iulia o îmbrăţişează în imagine, e preferata lui Salman.

3. Când merge în India, Iulia locuieşte în apartamentul lui Salman - Actorul are în livingul apartamentului în care locuieşte un poster uriaş cu el. În mai multe fotografii cu Iulia, posterul apare în plan secund,  semn că Iulia a trecut prin casa lui Salman. Şi canapeaua pe care stă e aceeaşi, deci… 

4. Iulia e deja preferată de familia lui Salman - În orice interviu, Iulia a vorbit frumos de părinţii lui, de familie, în general. Dar i-a fost greu să-i convingă pe membrii familiei lui Salman că e o femeie decentă şi poate fi o partidă bună. I-a fost mai greu să o convingă pe sora actorului, care îi e aproape zi şi noapte lui Khan. Aceasta a şi criticat-o de multe ori pe Iulia, cerându-i mai multă discreţie. Dar cele două s-au împăcat.

5. Călăreşte calul iubit al megastarului indian - Toată lumea ştie că Salman are la ferma din India un armăsar preferat. Acesta a fost, nu de puţine ori, încălecat şi călărit de Iulia.

6. Împrumută haine unul de la celălalt - Vântur nu a scăpat neobservată nici atunci când a împrumutat o haină mai groasă sau o şapcă de la Salman. Dacă îi priviţi cu atenţie, se văd că sunt aceleaşi.

7. Iulia face fitness în sala de forţă a lui Salman - Există imaginile în care Iulia e la o sală de forţă, iar asta este chiar în casa lui Salman. Dovada apare în timpul unui interviu pe care actorul l-a dat chiar la faţa locului, la sala de forţă. E aceeaşi uşă care se recunoaşte uşor.

Filmează de două luni în Cipru

Au trecut două luni de când Iulia Vântur a ajuns în “Ferma vedetelor”, show care a început să fie difuzat pe ProTV la 17 februarie. Filmările au loc în avans, astfel că Iulia mai are timp şi pentru excursii sau întâlniri cu prieteni. Zilele trecute, aceasta a fost în vizită la Buyuk Hanm, “o oază de linişte în mixul zbuciumat al Nicosiei, oraşul care trăieşte de două ori în feluri diferite”, după cum a scris pe Instagram. În plus, alături de Oana Tache (28 de ani), reporter special la Vocea României, au ajuns la “Camel Park”, unde s-au plimbat cu cămila. 

Salman Khan, probleme cu legea

Starul bollywoodian, în vârstă de 50 de ani, nu e nici pe departe un tip cuminte. În 1998, Salman Khan a fost prins la braconaj de antilope cu coarne spiralate. Şi nu numai atât: avea asupra lui arme de foc pentru care nu deţinea permis. Procesul s-a tărăgănat până în zilele noastre şi, la 10 martie, Khan a pledat nevinovat susţinând că „a fost fals implicat în acest caz”. El mizează pe faptul că multe din probele de la dosar ori nu mai sunt actuale, ori că mărturiile martorilor s-au schimbat între timp.

Aşa a reuşit să scape basma curată, la 23 decembrie 2015, când instanţa a decis că e nevinovat de uciderea unui om la 28 septembrie 2002. Khan a scăpat de cei 5 ani de închisoare, la care fusese anterior condamnat pentru rănirea a patru persoane şi uciderea uneia în Bandra, după ce s-a suit băut la volanul Land Roverului său. Ulterior, martorii şi-au schimbat declaraţiile, avocaţii au demonstrat că probele de sânge au fost compromise pentru că „plasma fermentase” din cauza păstrării necorespunzătoare. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
banner ilinca vandici png
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
celine dion jpg
oana roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net