Scandal pe bani în familia Denisei Manelista, înainte de parastas

2-3-bd-1-5col.jpg

Pe 23 iulie se împlineşte un an de la moartea regretatei cântăreţe, iar familia se pregăteşte de parastas

Nici un an nu s-a împlinit de la moartea Denisei Răducu că deja a început scandalul pe averea lăsată de tânăra artistă. Tatăl cântăreţei susţine că unchiul său, Florin Peşte, care i-a fost şi impresar acesteia, i-a vândut drepturile de autor şi i-a cumpărat o maşină scumpă copilului său.

A muncit de mică pentru a deveni celebră, visa vara trecută să îmbrace rochia de mireasă şi să devină mamă, însă toate dorinţele sale s-au spulberat! Denisa Răducu a murit anul trecut, pe 23 iulie, la doar 27 de ani, după o cruntă bătălie cu cancerul. Atât părinţii, cât şi iubitul său, Florin, care visa să îi devină soţ, au făcut tot posibilul să o salveze, dar în zadar! Timpul a trecut, sufletele celor dragi au început să se cicatrizeze, însă iată că fix înaintea parastasului de un an a izbucnit zâzania în familie, din cauza banilor.

2-3-bd-2-25col.jpg

Emilian Răducu, distrus la înmormântarea fiicei sale

Emilian, tatăl regretatei artiste, îl acuză pe unchiul Denisei, Florin Peşte, care i-a fost şi impresar, că s-ar fi folosit de drepturile de autor ale Denisei şi ar fi achiziţionat o maşină scumpă pentru copiii lui. “Băiatul ăsta, Florin Peşte, care se considera un înger de la Dumnezeu, i-a vândut toate melodiile şi a reuşit să îşi cumpere o maşină sofisticată. Nu vreau să fim înţeleşi greşit, nu ne trebuie nouă banii sau drepturile Denisei, noi tot pentru ea i-am fi folosit, pentru că urmează parastase, am avut cheltuieli cu tratamentul, cu înmormântarea. Sunt nişte băieţi care ştiu ce să facă şi pe unde să umble şi i-au vândut toate melodiile, toate drepturile, noi nu avem nici un drept”, s-a plâns sărmanul bărbat la Antena Stars. Contactat de Click!, Florin Peşte ne-a mărturisit că nu este deranjat de faptul că tatăl nepoatei sale vrea să îl dea în judecată. „Sunt nişte aberaţii toate aceste lucruri, ea avea doar drept de interpretare. Părinţii ei mă acuză pe mine că le-am furat banii. Totul a pornit din cauză că sunt influenţaţi de soţul Adelinei, cumnatul Denisei, care vrea să scoată nişte bani frumoşi. Denisa nu are drepturi de autor, între noi era un acord tacit, ea nu a compus nici un text, nici o linie melodică. Ea îşi încasa onorariul. Părinţii ei nu înţeleg ce înseamnă drepturi de autor! Chiar vreau să ajung să mă dea în judecată”, ne-a spus unchiul şi fostul impresar al Denisei. 

2-3-bd-3-25col-florin-peste-si-denisa.jpg

Florin Peşte a fost impresarul Denisei

De cealaltă parte, Neluţ Peşte, cel de-al doilea unchi al Denisei, susţine că toate aceste lucruri nu ar trebui să se întâmple, mai ales că mai este o lună până când familia o să îi facă Denisei pomana de un an: “Familia o să îi dea de pomană peste o lună! O să fie făcută o masă tradiţională, cu sarmale, friptură, salată, dulciuri cum face toată lumea”.

 

Şi în familia Ciuculete a fost război pentru averea regretatei soliste

2-3-bd-5-2col-ciuculete.jpg

Fiii Ilenei Ciuculete şi soţul Cornel Galeş, pe vremea când erau în relaţii bune

Scandalul pentru averea Ilenei Ciuculete pare şi el fără sfârşit! Nici la mai bine de un an de la decesul artistei, cei doi fii ai acesteia nu au ajuns la o înţelegere cu ”tatăl” lor vitreg, Cornel Galeş. Mai nou, Mugurel şi Cristi Sfetcu cer contravaloarea lucrurilor personale ale solistei, constând în haine, încălţăminte şi bijuterii, în valoare totală de câteva mii de euro. După decesul Ilenei Ciuculete, survenit anul trecut, pe 14 martie 2017, familia ei a intrat în război pentru avere, fiii artistei, Mugurel şi Cristi, şi văduvul Cornel Galeş transformându-se în cei mai aprigi duşmani. Deşi iniţial s-au certat pentru costumele populare ale Ilenei, iată că acum a apărut lista completă cu bunurile solistei, care s-au ”evaporat”: trei kilograme de bijuterii din aur, în valoare de 30.000 de euro, 20 poşete, în valoare de 2.000 de euro, 50 de perechi de pantofi, 5 haine de blană, în valoare de 5.000 de euro, plus mobilierul din casă şi cele 40 de costume populare în valoare de 40.000 de euro.

 

Click! spune

Din 14 noiembrie 2012, Denisa figurează pe listele artiştilor înscrişi la CREDIDAM (Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi), iar în 2014 încasase doar 800 de euro din difuzările pieselor.

 

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1