Şase moduri în care Jojo elimină stresul în timpul sarcinii

Ultima actualizare:

    Jojo este însărcinată pentru a doua oarăFoto: arhivă personală
Jojo este însărcinată pentru a doua oarăFoto: arhivă personală

Actriţa, cântăreaţa şi prezentatoarea Cătălina Grama (35 de ani), alias Jojo, a anunţat în urmă cu o săptămână că ea şi Paul Ipate vor deveni părinţi. Vedeta va deveni astfel mamă pentru a doua oară mamă, ea mai având un băieţel dintr-o căsnicie anterioară.

Actriţa nu a avut o sarcină foarte ușoară până acum. Pe blogul personal, Jojo a recunoscut că în primele trei luni s-a luptat cu grețurile, iar acum arsurile la stomac îi dau de cap.

Cum foarte multe femei o urmăresc și așteaptă sugestii din partea ei, Jojo a dezvăluit cu reușește să evite stresul în această perioadă, protejându-se pe sine, dar mai ales bebelușul pe care îl poartă în burtică.

„Dragilor, sunt într-un moment al vieţii mele în care mă simt, cu adevărat, binecuvântată!  Sunt împăcată cu mine, încântată de tot ce mi se întâmplă, de fiecare mişcare fină pe care o simt în burtică. Fericire e cuvantul cel mai potrivit, deşi simt că nu transmite suficient de mult. Recunosc, am fost stresată cu sarcina, am avut stări de greaţă şi m-am simţit foarte rău în unele zile, aşa cum v-am mai povestit, însă, am învăţat ca este important să las stresul la o parte şi să mă bucur de aceste momente.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net