Romică Ţociu: «Am stat mai mult pe scenă decât cu nevasta»

Ultima actualizare:

    Azi şi mâine, de la 20.30, Romică Ţociu ne arată la Antena 1 cât a muncit în Grecia la cules de lămâi
Azi şi mâine, de la 20.30, Romică Ţociu ne arată la Antena 1 cât a muncit în Grecia la cules de lămâi

Vara aceasta, vedetele au ieşit peste hotare mai mult cu treabă decât pentru distracţie. Romică Ţociu a muncit în Grecia, pentru “Aventură cu 4 stele” (Antena 1), iar Cosmina Păsărin a transpirat în Franţa, la “Fort Boyard” (PRO TV).

La 55 de ani, Romică Ţociu a ajuns să fie recunoscut după cariera de umorist, după mustaţă, dar şi datorită emisiunilor de bingo pe care le-a tot prezentat. În plus, mai mult de jumătate din viaţă şi-a petrecut-o alături de colegul de scenă, Cornel Palade, aşa că e oarecum ciudat să-l vedem fără celebrul partener în această seară, dar şi mâine, de la 20.30, la show-ul “Aventură cu 4 stele”.

“Am făcut un calcul şi am stat mai mult cu Cornel pe scenă decât cu nevasta mea, Nicoleta, cu care sunt de 24 de ani. Cu Cornel am stat mult mai mult, cred că aproximativ cu vreo trei sferturi mai mult decât cu nevasta mea”, ne-a spus Romică Ţociu, care are numai cuvinte de laudă despre ai lui.


    Romică şi Nicoleta Ţociu sunt împreună de 24 de ani
Romică şi Nicoleta Ţociu sunt împreună de 24 de ani

“Am o familie extraordinară, fără de care nu aş fi putut să fac mare lucru, nu aş fi fost la fel de împlinit. M-au motivat foarte mult să merg înainte, să muncesc”, spune actorul, tată a doi copii, Daria (14 ani) şi Cătălin (20 de ani).

Ei bine, deşi e familist, Ţociu n-a prea avut timp vara asta să le ofere o vacanţă celor dragi. A filmat în Grecia, pentru show-ul de la Antena 1, unde îl vom vedea alături de Şerban Copoţ, Angie Cobuţ şi Anca Dinicu. “Am avut foarte multe evenimente în vara asta şi am îmbinat utilul cu plăcutul. Nu am avut încă o vacanţă cu familia, poate în toamnă sau în iarnă. Pentru emisiune am muncit de ne-au cam cocoşat, dar pot spune că am făcut totul cu plăcere. Am râs întruna”, mai spune vedeta.

image
image
image
image
image
image
image png
image png
cub iulia vantur png
radu valcan instagram jpg
bogdan ene logo logo webp
actorii jpg
zendaya covorul rosu getty (3) jpg
catalin scarlatescu urgenta spital accident 808545 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net