Robert Turcescu (39 de ani) s-a căsătorit sâmbătă, la ora 10, cu iubita sa, Oana Nuţu, la Primăria Sectorului 1.
Deşi s-a zvonit că cei doi şi-au unit destinele în urmă cu peste o săptămână, jurnalistul şi iubita lui au spus "Da" de abia sâmbătă.
Robert Turcescu şi Oana au ajuns mai devreme la Primărie, într-o maşină neagră şi au intrat imediat în clădire. Galant, jurnalisul a ţinut portiera soţiei sale şi a ajutat-o să coboare din maşină.
În timp ce Robert Turceascu a purtat un costum negru şi o camaşă bleu, Oana a purtat o rochiţă crem, din mătase, cu un sacou portocaliu. Ţinuta a fost probabil o creaţie proprie, având în vedere că Oana este designer şi face rochii de lux de mireasă.
Au fost însoţiţi de un grup restrâns: doar familia şi prietenii apropiaţi au fost prezenţi la eveniment. Cu zâmbetul pe buze, Robert şi Oana s-a ţinut mereu de mână şi nu s-au ferit să arate cât de fericiţi sunt împreună.
Ceremonia a durat în jur de 15 minute, iar după, Turcescu şi Oana au plecat repede de la Primărie, fără să dea vreo declaraţie.
Fostul realizator tv a vorbit puţin cu presa însă, în faţa casei sale, după ceremonie: "E o zi minunată pentru noi, suntem foarte fericiţi, vom avea alături de noi oamenii dragi din familie, le mulţumim celor care se bucură împreună cu noi pentru acest eveniment".
Tot sâmbătă, Robert şi Oana vor ajunge în faţa altarului. După ceremonia religioasă, cei doi vor petrece alături de cei dragi.
Robert Turcescu şi Oana Nuţu sunt împreună de un an, dar relaţia lor a devenit cunoscută după ce au fost surprinşi împreună într-un mall, în vară. Oana, care are 25 de ani, este designer vestimentar.
Robert a mai fost căsătorit o dată, cu Corina (43 de ani), cea care i-a dăruit o fată, pe Ioana (12 ani). Cei doi au divorţat în 2004. Turcescu a mai avut o relaţie de zece ani cu Oana Sârbu, de care s-a despărţit în mare secret la finalul anului trecut.