A renunţat la preoţie ca să cânte pe scenă

Ultima actualizare:

    Daniel Trifu cântă piese din folclorul muntenesc şi dobrogeanfoto: arhiva personală
Daniel Trifu cântă piese din folclorul muntenesc şi dobrogeanfoto: arhiva personală

Două mari iubiri a avut dintotdeauna Daniel Trifu – Dumnezeu şi muzica. Şi tot timpul acestea două concurează pentru locul 1 de pe podiumul vieţii lui, după cum mărturiseşte. Până acum, cu un pas înainte este muzica pentru că, după ce a absolvit Teologia, în 2006, a renunţat la preoţie pentru a cânta pe cele mai mari scene.

Daniel Trifu a început să studieze muzica de la 10 ani. Tot atunci a început să fie atras şi de biserică. „Aveam trăiri speciale imediat ce păşeam în interior. Pe la 12-13 ani a mers la seminar dintr-o convingere personală foarte puternică, după care, prin anul 3, muzica a început să fie un adversar de temut al teologiei. M-a remarcat un profesor care m-a încurajat în acest sens”, povesteşte artistul. Totuşi, după 5 ani de seminar, a dat continuat cu Facultatea de Teologie din Bucureşti. Şi aici a întâlnit oameni care l-au îndemnat să ia calea muzicii. Şi a luat-o. A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă, apoi Conservatorul. „Când am muzică, mă simt în lumea mea, nu există bucurie mai mare. Uşor, uşor, au venit şi primele apariţii la televizor, unde am avut emoţii mari, copleşitoare, pe care nu le-am depăşit din prima. Însă mi-am dorit enorm să continui şi să mă lansez în această branşă. La vremea aceasta am reuşit să am săptămânal apariţii la tv”, povesteşte artistul, care este colaborator permanent al unui local din Centrul Vechi, unde cântă două seri pe săptămână.

Daniel Trifu iubeşte muzica de odinioară
Daniel Trifu iubeşte muzica de odinioară
image
image
image
image
image
image
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net