«Regele şlagărelor» iubeşte de 37 de ani aceeaşi femeie

8-vedetete-2.jpg

2017. Andreea şi Tudor formează unul dintre cele mai solide cupluri din show-biz

Click desktop articole 300x250 p1

Click desktop articole 300x250 p2

Compozitorul Ionel Tudor şi textiera Andreea Andrei alcătuiesc un cuplu exemplar, de aproape 40 de ani, bifând succese atât pe plan profesional, cât şi personal. Deşi pe 4 septembrie au împlinit 37 de ani de la căsătorie, sentimentele lor au rămas aceleaşi ca în ziua în care s-au cunoscut.

Ionel Tudor (61 de ani) şi Andreea Andrei sunt, de departe, cuplul de aur la muzicii uşoare româneşti, ei semnând zeci de piese care au făcut istorie. Dar cea mai dragă le este ”Fotoliul din odaie”, pe care cei doi soţi i-au încredinţat-o, în 1987, Mirabelei Dauer. Cum fiecare piesă era ciopârţită de cenzură, Andreea a pregătit şi un text de rezervă. Au răsuflat însă uşuraţi când au aflat că nu e nevoie de modificări. Versurile piesei sunt şi acum fredonate de nostalgici: ”Fotoliul din odaie/Şi o carte ce ai lăsat-o pe noptieră/, O ultimă ţigară/, Uitată într-un colţ pe etajeră/, Şi floarea din fereastră/, Biletul ce-a rămas de atunci pe masă/, Toate te aşteaptă să te întorci acasă”. 

8-vedetete-21231758_1597408550319214_465948675864090163_n.jpg

1980. Ionel Tudor şi Andreea Andrei au devenit soţ şi soţie

 

Ionel Tudor a vorbit cu drag despre căsnicia lor: ”Acum 37 de ani, eu şi Andreea ne-am căsătorit. Am crescut, ne-am maturizat şi am rămas împreună. La încă mulţi, mulţi ani, la fel de fericiţi, pentru noi doi!”.

Ei au rămas însă la fel de uniţi şi în momentele grele, când viaţa le-a pus dragostea la încercare. În urmă cu 4 ani, Ionel Tudor a suferit un infarct, în timp ce se afla la Brăila, la un festival. A fost transportat cu elicopterul în Capitală. Medicii i-au salvat viaţa, în urma unei delicate intervenţii chirurgicale. A contat enorm şi dragostea, dar şi suportul moral al soţiei, care nu s-a dezlipit de patul de spital. 

Ionel Tudor mai are în palmares melodiile „La cinci şi jumătate, la Universitate (1983) – Dan Spătaru, „Nu îţi spun te iubesc” (1985)- Cornel Constantiniu, „Noapte Albastră” (1987) şi „Te rog, domnişoară, nu pleca” (1991), interpretate de Gabriel Cotabiţă.

Este un tată şi-un bunic de nota 10

8-vedetete-3.jpg

Ionel, alături de fiul lui, Andrei

 

Andrei Tudor (34 ani) fiul Andreei Andrei şi al lui Ionel Tudor, le calcă celebrilor părinţi pe urme, pe plan profesional. El a  colaborat cu Andra, Angela Gheorghiu, Mihai Trăistariu, Marcel Pavel şi cu Monica Anghel. A câştigat nenumărate premii la diverse concursuri din ţară, dar şi internaţionale, a făcut parte din mai multe jurii de specialitate şi este membru Credidam şi UCMR-ADA. El are o fetiţă superbă, Maya, născută pe 24 septembrie 2011. Deşi îşi dorea un băieţel, este topit după fetiţa lui şi nu se desparte de ea nici când compune. Este căsătorit cu Raluca Tudor.

 

Click desktop articole 580x400 p1

Loading...

Click desktop articole 300x250 p3

 
 

Citește și

Click desktop articole 580x400 p2

Adevarul

Click desktop articole 300x250 p4

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1

Click desktop articole 300x250 p5