Uite cum o lua peste picior Florin Călinescu pe Mihaela Rădulescu!

Ultima actualizare:

    Mihaela, care s-a dat în stambă la edițiile trecute, va fi, cu siguranță, temperată de Florin Călinescu, ”tatăl caterincilor”Foto: Guliver/Getty Images
Mihaela, care s-a dat în stambă la edițiile trecute, va fi, cu siguranță, temperată de Florin Călinescu, ”tatăl caterincilor”Foto: Guliver/Getty Images

Mihaela şi Florin se reîntâlnesc la PRO TV, la aproape 19 ani de când erau subaltern şi şef la matinalul “Ora 7, Bună dimineaţa!”.

PRO TV mai scoate un as din mânecă, în lupta pentru audienţa cu Antena 1, anunţând, în urmă cu două zile, că Florin Călinescu  (59 de ani) îl va înlocui pe juratul Bebe Cotimanis, căruia i se vor da alte proiecte pe mână. Vestea nu i-a picat deloc bine Mihaelei (47 de ani), care, la show-ul “Românii au talent”, făcea tot posibilul să iasă în evidenţă, eclipsându-i pe ceilalţi colegi, Andra şi Andi Moisescu.

În plus, Călinescu i-a fost şef, acum 19 ani, la matinalul de la PRO TV, şi o muncea pe teren, ea fiind pe atunci doar reporter. Mai mult, după ce Răduleasca a dezertat de la PRO TV şi a făcut turul televiziunilor, pe la B1 şi Antena 1, Florin a fost ironic la adresa ei, într-o ediţie a emisiunii ”Chestiunea Zilei”. Îmbrăcat în haine de piţipoancă, machiat şi cu o perucă neagră, urâtă, ca o mătură, el a imitat-o perfect, spunând, ca şi cum ar fi zis ea: “Nu aş putea trăi fără schimbări. Orice post de televiziune trebuie să fie rezistent ca să reziste la toate fiţele mele de schimbare, Antena 1, PRO TV, B1”, filmare care se regăseşte şi acum pe internet şi care i-a adus actorului mii de vizualizări.

Florin a parodiat-o pe Mihaela, la ”Chestiunea Zilei”
Florin a parodiat-o pe Mihaela, la ”Chestiunea Zilei”

Deşi Florin a avut multe colaborări cu PRO TV, iată că, pentru a deveni coleg cu Mihaela, el a trebuit să se înscrie la casting: ”Am dat concurs şi, dintre mai mulţi concurenţi, m-am mirat şi eu că am avut această ocazie. Talentul meu principal este să le vorbesc oamenilor. Mi-e dor de oamenii cărora mă adresam, mă întreabă mereu pe stradă «unde eşti, ce faci». Pentru că aparţin acestui popor, sunt convins că nu sunt singurul care a fost bântuit de talent şi cred cu tărie că oamenii din această ţară sunt mai dăruiţi în comparaţie cu multe alte popoare. Acum, sper că dacă cei care decid soarta acestui show au hotărât să scoată elefantul din magazinul de porţelanuri, să îi pot deosebi pe cei cu adevărat talentaţi, care merită lumina reflectoarelor. Văzând şi făcând!”, a declarat Florin Călinescu.

Pe vremea când erau colegi la PRO TV
Pe vremea când erau colegi la PRO TV

A dat lovitura cu pastila «Chestiunea Zilei» şi cu serialul «Tanti Florica»

În urmă cu trei ani, Florin a făcut furori cu “Tanti Florica”, un serial de comedie, în care actorul a jucat în travesti. Sitcomul a fost o adaptare a unuia dintre cele mai cunoscute show-uri din Marea Britanie şi Irlanda – “Mrs. Brown’s Boys”. Florin Călinescu interpretează rolul unei mame iubitoare, văduvă, care, deşi adoră să afle tot ce mişcă în viaţa celor din jurul ei, îşi iubeşte mai presus decât orice copiii, iar familia reprezintă cel mai important lucru din lume.

Actorul s-a mai bucurat de succes, şi în perioada 1996-2000, când a realizat, alături de câţiva actori foarte talentaţi, emisiunea “Chestiunea Zilei”, în care a imitat mai mulţi artişti.

“Călinescu a fost lider de la primele emisiuni, se bătea pe vremea aia cu Marius Tucă”, a spus recent Doina Gradea, fosta asistentă a lui Adrian Sîrbu.

A fost lider de audiență cu pastila ”Chestiunea zilei”. Rolul de muiere, din ”Tanti Florica”, l-a prins de minune
A fost lider de audiență cu pastila ”Chestiunea zilei”. Rolul de muiere, din ”Tanti Florica”, l-a prins de minune

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net