Prin ce transformări colosale a trecut Misha, soția lui Connect-R

Ultima actualizare:

    Misha, super schimbare de lookFoto: Click!
Misha, super schimbare de lookFoto: Click!

S-a zvonit despre Misha (24 de ani) că va renunţa la muzică şi că are probleme de sănătate, însă Mihaela Şotrocan, pe numele ei adevărat, a făcut lumină printre toate aceste zvonuri.

Despre familie, carieră şi dorinţe veţi afla mai multe în interviul pe care ni l-a acordat în exclusivitate.

Click!: Bună, Misha! Ai slăbit foarte mult în ultima vreme…Mischa: M-am îngrăşat foarte tare în timpul sarcinii de acum doi ani, dar apoi, am slăbit mult. Şi mai vreau să slăbesc. Am 53 de kilograme şi aş vrea să ajung la 48-49 de kilograme. 

Ţii vreo cură de slăbire?Nu, chiar nu ţin şi în ultimul timp am mâncat numai prostii, chipsuri și dulciuri. Dar încerc să ajung la sală când pot. Nu ţin nicio o cură strictă. Să zicem, că am perioade când sunt atentă la ce mănânc.

 Ti-ai schimbat şi culoarea parului. Te mai recunosc fanii?Am renunţat puţin la blond pentru că mi se deteriorase părul, din cauza vopselii. De obicei, blondul arde mai rău părul şi am zis să-şi revină puţin şi de aceea mi-am mai inchis puţin culoarea părului. Dar tot la blond o să revin, blondă am fost de mică şi blondul mă caracterizează, pentru că îmi place foarte mult. 

Cei doi soți sunt mai mereu pe drumuri
Cei doi soți sunt mai mereu pe drumuri

Nu ţi-e teamă de schimbările de look?M-am tuns de nevoie, pentru că am avut probleme cu părul, din cauza vopselolor era deteriorat. De atunci nu mi-a mai fost teamă de nicio schimbare de look.

 Se zvonea că te vei lăsa de muzică…În niciun caz. Am avut o perioadă mai neplăcută, Maya, fetiţa noastră, a avut ceva probleme de sănătate şi a trebuit să stau mai mult acasă cu ea. Nu eram nici într-o formă, nici fizica şi psihică foarte bună. Mai ales fizic, după naştere, însă a trecut ceva timp de atunci. Mi-am revenit, Maya e bine acum, ne-am revenit şi ne-am pus pe treabă. Cât despre piesă, voi avea una nouă, cu DJ Sava şi Fly Project şi sperăm că va fi un success internaţional. Într-o săptămână filmăm videoclip şi sună foarte bine.

 Cat timp petreci cu Maya, fetiţa voastră?Foarte mult, 80%  din timp. Stau zilnic cu ea, avem şi o bonă care stă cu noi de luni până vineri. 8 ore pe zi. Seara dorm cu ea. Mai avem concerte împreună şi de multe ori suntem plecaţi amândoi… Ultima oară când am avut concert a stat Relu cu Maya până am venit eu.

Misha nu renunță la muzică
Misha nu renunță la muzică

Ce alte pasiuni mai ai?Înainte, când nu cântam cu Sava, mai cochetam cu modelingul. Nu am prezentat pe podium ci m-am axat doar pe fotografii. Mergeam ca şi model la workshop-uri de fotografie, unde mai pozam. Sincer, nu am avut ocazia să exploatez chestia asta. Dar, mă văd făcând şi altceva în afară de muzică. Mă văd făcând şi actorie, pentru că am terminat actoria la Hyperion. Am jucat cand eram la facultate, la clasa doamnei Maia Morgenstern. Am fost în turneu cu “Visul unei nopţi de vară” şi am mai apărut în reclame.

Ai vrea o cariera in televiziune?De ce nu? Nu m-am gândit până acum...

Schimbările Mishei

Din ianuarie 2014 de când a născut, Misha a trecut prin diverse transformări. S-a îngrăşat foarte mult din cauza sarcinii, a slăbit s-a tuns scurt, a purtat meşe şi apoi şi-a lăsat părul să crească. Însă şi l-a tuns din nou pentru că vopseaua i-a ars părul. Misha a avut și ceva probleme de sănătate şi chiar se zvonea că va renunţa la muzică şi se va dedica exclusiv creşterii copilului.  

image
image
image
image
image
image
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
image
actualitate.net
image
actualitate.net