Primele declaraţii ale Giuliei Anghelescu, după botez

Ultima actualizare:

    Giulia şi Vlad Huidu, alături de naşii lui Eduard Mikael, după botezFoto: Mihai Ionescu
Giulia şi Vlad Huidu, alături de naşii lui Eduard Mikael, după botezFoto: Mihai Ionescu

Giulia Anghelescu şi Vlad Huidu şi-au botezat fiul, pe Eduard Mikael, duminică (11 octombrie), la Biserica Elefterie din Bucureşti. Slujba a ţinut o oră, iar micuţul a fost foarte cuminte, spre fericirea părinţilor şi a naşilor.

La ieşirea din biserică, Giulia şi Vlad au vorbit despre botez, iar solista a recunoscut că nu a avut deloc emoţii. Naşii Alexandra și Șerban Cazan, de la HaHaHa Production, au simţit mai mulţi fluturaşi în stomac. 

"E normal să avem emoţii, dar avem noroc cu cel mai cuminte finuţ", a spus naşa Alexandra Cazan, conform Antena Stars.

Pe treptele bisericii, Giulia a mai glumit că s-ar putea să cânte la botez, depinde de cantitatea de băutură pe care o va consuma. 

"Unul dintre nume l-a ales fetiţa noastră Antonia, cât încă era în burtică. Pe al doilea l-am ales în ziua în care s-a născut. Am avut aceleaşi emoţii ca la Antonia. Depinde de băutura dacă o să cânt la botez", a completat artista.

Imagini de la slujba de botez a lui Eduard Mikael

După slujbă, cei 80 de invitaţi sunt aşteptaţi la un restaurant din nordul Capitalei. Familia Huidu își va defăta invitații cu un meniu românesc cu pastramă și sărmăluțe în foi de varză. Atmosfera va fi animată de Jazzy Jo, care va susține un recital de muzică antrenantă, la petrecere

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net