Poză de șoc cu Ruby în copilărie, arătând semne obscene la cameră! Nu o recunoști

Ultima actualizare:

    Ruby (27 de ani)foto: Arhiva Personală
Ruby (27 de ani)foto: Arhiva Personală

Acum, Ruby (27 de ani) este o bombă-sexy la care mulți visează. Frumusețea a dobândit-o abia mai târziu, când pubertatea, dar și operațiile estetice, și-au spus cuvântul. În copilărie, era mai mult mai băiețoasă din punct de vedere fizic, dar și în ceea ce privește comportamentul, iar neastâmpărul și l-a păstrat până în ziua de azi.

La chip, însă, nu mai arată deloc la fel. Ruby a publicat o fotografie din copilărie pe profilul personal, în care apare între doi prieteni, o fată și un băiat, în timp ce arată semne obscene la cameră.


    Ruby (cea din mijloc), alături de doi prieteni din copilăriefoto: Arhiva Personală
Ruby (cea din mijloc), alături de doi prieteni din copilăriefoto: Arhiva Personală

„Rea până la os”, a scris Ruby la descrierea imaginii. Fanii s-au grăbit să o critice pentru gesturile obscene, în special din cauza vârstei fragede pe care o avea în momentul realizării fotografiei. „Aia din mijloc ești tu? De unde știai tu la vârsta aia așa ceva?? Lasă de dorit...”, „Da cine-I fata cu entorse la degete?”, i-au scris fanii.

Ruby nu le-a răspuns, însă și-a dat like singură la postare, ceea ce a fost un motiv în plus pentru comentatorii ei să o critice: „Iar și-a dat like singură…”, „Când îți dai like singură, primești și notificări?” , „De ce îți dai like la propriile postări?”.

image
image
image
image
image
image
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
banner Vero Căliman png
image
actualitate.net
image
actualitate.net