Pepe, generos cu copiii străzii

Ultima actualizare:

    Artistul a ieşit cu  mai multe hârtii  în mână dintr-un  magazin de mobilăFoto: Mihai Caliu
Artistul a ieşit cu mai multe hârtii în mână dintr-un magazin de mobilăFoto: Mihai Caliu

Pe lângă faptul că este un cântăreţ apreciat şi talentat, Pepe (36 de ani) mai este şi sufletist. În prag de Sărbători, artistul a fost surprins de fotoreporterii Click! în timp ce dădea bani unui copil năpăstuit de soartă. Nici nu ne-am fi aşteptat la altceva, având în vedere că artistul are acasă două fetiţe drăgălaşe pe care le iubeşte ca pe ochii din cap.

Vin sărbătorile, iar Pepe a început deja să bată magazinele în lung şi-n lat. Dacă de Crăciun cel mai probabil va fi alături de familie, de Revelion artistul va urca pe scenă, aşa că se asigură din timp că fetelor sale nu le va lipsi nimic. Recent, cântăreţul a fost surprins de fotoreporterii Click! în parcarea unui centru comercial. După ce şi-a parcat bolidul, artistul a intrat într-un magazin de mobilă.


    Impresionat de cuvintele copilului,  Pepe i-a întins tot  măruntul pe care l-a  găsit prin buzunare,  adică vreo şase leiFoto: Mihai Caliu
Impresionat de cuvintele copilului, Pepe i-a întins tot măruntul pe care l-a găsit prin buzunare, adică vreo şase leiFoto: Mihai Caliu

A ieşit după ceva timp, cu nişte hârtii în mână, semn că dăduse comandă de o piesă de mobilier, ce urma să-i fie livrată în casă. Îmbrăcat lejer şi cu o frizură fistichie, latino lover-ul s-a dus spre maşină, însă a fost ajuns din urmă de un puşti zgribulit care ţine la piept câteva cărţi. De altfel, este cunoscut faptul că parcările mall-urilor sunt pline de cerşetori care speră să mai capete câte un bănuţ de la trecători.


    Puştiul i-a zâmbit, i-a  mulţumit şi a plecat şi  cu banii, şi cu cărţileFoto: Mihai Caliu
Puştiul i-a zâmbit, i-a mulţumit şi a plecat şi cu banii, şi cu cărţileFoto: Mihai Caliu

Şi mai mare e bucuria când le ies în cale câte o vedetă pe care o văd la televizor sau prin ziare. Puştiul a grăbit pasul şi a reuşit să-l prindă din urmă pe artist chiar când acesta se pregătea să pornească maşina. Copilul l-a întrebat dacă vrea să-i cumpere o cărticică în schimbul a câţiva lei. Impresionat de cuvintele acestuia, Pepe s-a scotocit prin buzunare şi i-a întins copilului tot măruntul pe care l-a găsit prin buzunare, adică vreo şase lei. Puştiul i-a zâmbit, i-a mulţumit şi a plecat şi cu banii, şi cu cărţile. Gestul este unul lăudabil, din moment ce multe vedete nu se sinchisesc să scoată din buzunar nici măcar un leuţ pentru cei bătuţi de soartă. Familist convins, Pepe este căsătorit cu Raluca Pastramă (23 de ani) şi are acasă două fetiţe: Maria (3 ani şi jumătate) şi Rosa Alexandra (nouă luni).

Mihai Bendeac, impresionat de o bătrânică

“Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană”, este o celebră replică dintr-un film românesc. Se pare că povestea spusă de bătrânică l-a impresionat pe Mihai Bendeac, care s-a scotocit prin buzunare şi i-a întins acesteia câţiva lei. Chiar dacă era grăbit şi avea filmări, actorul nu a ignorat-o pe bătrânică.

Impresionat de cuvintele copilului,  Pepe i-a întins tot  măruntul pe care l-a  găsit prin buzunare,  adică vreo şase lei
Impresionat de cuvintele copilului, Pepe i-a întins tot măruntul pe care l-a găsit prin buzunare, adică vreo şase lei

Andreea Marin, «Zână» pentru cerşetori

Nu degeaba i se spune „Zâna”. Pe unde se duce, Andreea Marin dă dovadă de o generozitate rar întâlnită. Fotoreporterii Click! au surprins-o în repetate rânduri în timp ce le dădea bani cerşetorilor. La un moment dat, vedeta care se afla la cumpărături i-a dat unei fetiţe sărmane 10 lei, iar copila a sărit în sus de fericire.

Puştiul i-a zâmbit, i-a  mulţumit şi a plecat şi  cu banii, şi cu cărţile
Puştiul i-a zâmbit, i-a mulţumit şi a plecat şi cu banii, şi cu cărţile

EBa dă sandvişuri şi bani la nevoiaşi

Fiica cea mică a fostului preşedinte al ţării a fost fotografiată în maşină, într-o parcare, când s-a trezit la geam cu un bătrân care venise să ceară de pomană. Fără să stea prea mult pe gânduri, Elena Băsescu a coborât geamul şi i-a întins bărbatului un sandwich şi câţiva bănuţi. Fericit, omul i-a mulţumit brunetei pentru gestul de omenie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
film jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
banner madalina manole png
banner adela popescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net