Paula Seling şi Ovi: «Noi am scăpat ca prin urechile acului»

Ultima actualizare:

    Paula şi Ovi au reprezentat România la Eurovision de două ori în perioada în care TVR figura cu datorii
Paula şi Ovi au reprezentat România la Eurovision de două ori în perioada în care TVR figura cu datorii

Nimeni nu îi înţelege mai bine supărarea lui Ovidiu Anton decât Paula Seling şi Ovi, artişti care au participat la concursul european de două ori – în 2010 şi 2014. Ştiau de atunci că sunt discuţii şi presiuni pe marginea datoriilor neplătite de TVR şi că riscau oricând să fie excluşi din concurs.

„Disputa aceasta durează de ani de zile, mai devreme sau mai târziu era de aşteptat să se întâmple necazul. Şi în 2010, şi în 2014 noi ştiam că pornim la drum cu un risc. Dar am avut noroc, am scăpat ca prin urechile acului. Puteam fi noi cei care să fi picat în acest conflict. Ovidiu Anton a avut un ghinion uriaş, mai ales că el a încercat de atâtea ori la selecţia naţională şi, după toată munca şi emoţiile, când în sfârşit a câştigat, era fericit, se pregătea, a primit lovitura. E foarte dezamăgitor”, a declarat pentru Click! Ovi.

Artistul crede că TVR a primit suficiente semnale până acum din partea EBU (Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune), dar le-a ignorat. Anunţul că România este exclusă din concurs a venit cu aşa puţin timp înainte de concurs tocmai pentru a trage un mare semnal de alarmă că problema nu mai trebuie ignorată, crede Ovi.

„TVR ar fi trebuit să-şi pună semne de întrebare înainte de a porni la drum, inclusiv să avertizeze concurentul asupra riscurilor. Din reacţiile pe care le primesc pe e-mail de la prietenii din Europa, situaţia este văzută ca o pată neagră pe obrazul României, ceva de genul «ce ruşine!». E un moment jenant, ne-am făcut de râs, ca ţară, pentru că nu ne-am plătit datoriile”, mai spune solistul. 

Ca de la artist la artist, încearcă să-l încurajeze pe Ovidiu Anton, spunându-i să fie mândru de realizările de până acum. “Faptul că o ţară întreagă l-a votat, e o apreciere şi o recunoaştere a faptului că este un muzician valoros”. 

Click! spune

România nu va mai participa anul acesta la Eurovision, iar TVR nu va mai transmite concursul din cauza datoriilor acumulate în decurs de 8 ani de televiziunea noastră publică faţă de EBU. Acestea se ridică la 16,5 milioane de franci elveţieni. Situaţia este o premieră şi pentru România, şi pentru TVR, şi pentru Eurovision.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
monica birladeanu instagram jpg
FotoJet (20) jpg
FotoJet (18) jpg
FotoJet (16) jpg
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net