Sărbătoare mare duminică (11 octombrie) în familia Măruţă. Cătălin şi Andra şi-au creştinat fetiţa, pe Eva Maria. Micuţa, care are deja trei luni a fost botezată în acelaşi loc în care a fost creştinat şi fratele ei mai mare, David, dar şi fiica lui Pepe, Maria.
Prezentatorul tv Cătălin Măruţă şi soţia lui, Andra, au avut parte de cele mai frumoase clipe din viaţa lor. Cei doi şi-au botezat cel de-al doilea copil, pe micuţa Eva Maria, ei având deja un băieţel, în vârstă de 5 ani.
Botezul fetiţei Eva Maria a fost programat la ora 16.00, la Biserica „Sf. Fanurie” din București.
img_9758.jpg

Deşi majoritatea invitaţilor au fost prezenţi din timp în faţa bisericii, pentru a lua parte la slujbă, părinţii Andrei au ajuns la jumătatea ceremoniei, ei ratând altfel cea mai importantă parte din botezul nepoatei lor.
Primele imagini de la botezul fetiţei Andrei
Tatăl Andrei, Alexandru Mihai, şi soţia sa şi-au făcut apariţa în jurul orei 16.30, ei fiind însoţiţi de una dintre surorile artistei, care a optat pentru o rochie neagră, lungă, din dantelă.
De asemenea, Cătălin Măruţă a ales o ţinută extrem de elegantă şi s-a asortat perfect cu fiul lui. Deşi afară era o zi autentică de toamnă, Andra a îmbrăcat o rochie lungă, de culoare roz prăfuit.
Naşii fetiţei sunt Arpad Paszkany, fostul patron de la CFR Cluj, şi iubita lui, Anne Feher.
Andra şi Măruţă, botez de 70.000 de euro pentru micuţa Eva
Petrecerea de după botez va a vea loc la Aristocrats Events Hall și sunt așteptați în jur de 300 de invitați, mulți dintre aceștia fiind nume mari din showbiz-ul românesc. Tematica și decorul sunt inspirate de îngeri, iar interiorul va fi alb, decorat cu flori rare. Invitațiile păstrează tematica și vor avea cristale SwaroVski.
Pe lângă invitații de seamă, cei care vor cânta la botezul micuței Eva vor anima atmosfera întreaga seară. Pe scenă vor urca Ionuț Dolănesuc, Maria Ciobanu, Direcția 5 și chiar mămica Andra, alături de trupa Advahov.
Potrivit unor surse din organizare, costurile evenimentului s-ar ridica la aproximativ 70.000 de euro, dintre care meniul este 70 de euro/persoană, decorațiunile în jur de 15.000 de euro, momentele artistice – peste 15.000 de euro, iar costumele ajung la 20.000 de euro.