Oana Zăvoranu a împărţit haine, iar iubitul, pumni şi picioare

bp9h1614.jpg

foto
Mii de femei au stat la rând ore întregi pentru a primi nişte haine
Foto: Mihai Ionescu/Click!

Sute de oameni, de toate vârstele, au stat la coadă în fața casei Oanei Zăvoranu după ce aceasta a anunţat că îşi donează o bună parte din garderoba care cuprinde pantofi, bluze, genţi, dar şi diverse bijuterii. Oamenii s-au afişat în faţa blocului, iar în jurul orei 15.00, aproape 2000 de femei se luptau pentru a obţine cea mai frumoasă haină. S-a ţipat, împins şi cea care a dat mai mult din coate a plecat acasă cu hainele mult visate.

A fost o probă a nervilor întinşi la maximum, iar cel care a cedat a fost soțul OaneI Zăvoranu. Profitând de aglomeraţie, un individ a dorit să îi fure telefonul soțului Oanei, dar acesta a fost vigilent şi a acţionat rapid. În timp ce Oana împărţea haine şi zâmbete, el împărţea pumni şi picioare celui care atentase cu doar câteva clipe înainte la telefonul său personal.

Poliţiştii au fost chemaţi la locuinţa Oanei de către vecini pentru a calma atmosfera şi a-i linişti pe oamenii care  "vânau" haine mai asiduu decât reducerile din perioada Black Friday. Unele doamne au fost împinse şi au căzut, dar s-au ridicat la scurt timp şi au continuat să "lupte" pentru hainele dorite. Femei de toate vârstele s-au strâns la colțul blocului în care Oana Zăvoranu închiriase un apartament, pentru a obţine fie o poşetă, fie o bluză sau, în cel mai rău caz, o pereche de pantofi purtaţi de câteva ori.

"Mâine este ziua mea și mi-ar plăcea să prind o geantă, o blană și bijuterii. Sunt înscrisă pe listă la poziția 160”, a povestit o tânără venită la "târg" împreună cu părinţii ei tocmai din Giurgiu.

  • foto
    Femeile şi-au scris numele pe o listă şi au aşteptat să fie chemate pentru a lua haine, poşete, pantofi şi alte accesorii
    Foto: Mihai Ionescu/Click!
  • foto
    S-au îmbrâncit pentru a obţine hainele dorite, iar unii au căzut
    Foto: Mihai Ionescu/Click!
  • foto
    Poliţiştii au fost chemaţi de vecini pentru a calma spiritele
    Foto: Mihai Ionescu/Click!
  • foto
    Prietenul Oanei a devenit violent atunci când un individ a încercat să-i fure telefonul
    Foto: Mihai Ionescu/Click!
  • foto
    După ore de aşteptare femeile s-au declarat mulţumite că au reuşit să obţină câteva haine
    Foto: Mihai Ionescu/Click!
  • Maximize

1/5
Loading...