Oana Roman îşi taie burta şi guşa! Vedeta ajunge din nou la bisturiu

Ultima actualizare:

    Oana Roman nu suportă să facă fotografii din profil foto: captură Antena 1
Oana Roman nu suportă să facă fotografii din profil foto: captură Antena 1

Oana Roman se pregăteşte de prima ei operaţie estetică! Fiica fostului premier este decisă să scape de burtă, dar şi de guşa inestetică. După intervenţiile pe care le-a suferit imediat după cezariană, vedeta a fost nevoită să treacă prin altele, care i-au pus viaţa în pericol şi i-au lăsat şi semne adânci pe abdomen.

Oana Roman se luptă din greu cu kilogramele, iar după operația prin care a adus-o pe lume pe fiica ei Maria Isabella, vedeta a rămas cu cicatrice pe tot abdomentul şi vrea să scape de ele. De fapt, fiica fostului premier va trece printr-o dublă intervenţie, prin care îşi va rezolva atât problemele estetice, cât şi cele medicale. În primă fază, Oana Roman a spus că este tentată să renunţe la bărbia dublă, complexată fiind de cum arată în fotografii. 

"Acum sunt obsedată! Eram împotriva tuturor intervenţiilor estetice până când am aflat că prietena mea face o intervenţie prin care scoate grăsimea din zona gâtului, pe care eu nu o suport. Mă duc la un consult. Mă bucur că se face doar cu anestezie locală. E un fel de liposucţie la nivelul guşei. Am avut mereu un complex, nu voiam să fac poze din profil din pricina asta. Rezultatul final se vede în trei săptămâni, Nu tai nimic, pentru că mi-e frică. Probabil că rămâne piele multă la cineva care are guşă mare, dar la mine nu este cazul. Ăsta e un moft... ce vreau să-mi fac eu. Eu o am guşă de când mă ştiu. O aveam şi când eram slabă. Vreţi să vă spun ce operaţii am eu? Am burta tăiată în bucăţele. M-am tot dus la control, dar mie mi s-a lăsat un fel de şorţ aşa la abdomen. Nu pot să fac abdomene ca să scap de pielea asta în exces! Am o plasă care este cusută şi mă deranjează. Am o cicatrice absolut oribilă, de deasupra buricului până jos şi apoi stânga-dreapta. Abdominoplastie de reconstrcuţie trebuie să fac. Îmi taie toată burta şi îmi trage pielea în jos. Îmi face o tăietură ca la cezariană. Este şi estetică şi medicală această operaţie şi voi scăpa de burtă! Mai complicat decât operaţia este recuperarea. Va fi cu tuburi de dren... ", a spus Oana Roman la X-tra Night Show de la Antena 1. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
banner oana moșneagu vlad gherman png
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net