Oana Radu, momente îngrozitoare: «Mi s-au blocat mușchii, tremuram»

Ultima actualizare:

    Oana Radu (21 de ani) a ajuns pe masa de operație a chirurgului estetician după ce a slăbit drasticfoto: Arhiva Personală
Oana Radu (21 de ani) a ajuns pe masa de operație a chirurgului estetician după ce a slăbit drasticfoto: Arhiva Personală

Oana Radu a trecut prin momente de groază, în care spaima a pus stăpânire pe ea. Frumoasa vedetă a ajuns pe masa de operație a esteticianului după ce a reușit să slăbească drastic în ultimul an. Aceasta și-a dorit să își „retușeze” brațele și sânii, întrucât pielea își pierduse elasticitatea.

Operația a decurs foarte bine, însă efectele anesteziei și-au făcut simțită prezența imediat. Artista a trecut prin stări de somnolență, despre care doctorul i-a spus că sunt normale, însă ceea ce s-a întâmplat apoi a ridicat un semnal de alarmă.

„După operație, m-am simțit ca după o anestezie de șapte ore. Doctorul mi-a spus că este normal să am o stare de somnolență, dar nu am crezut că poate fi atât de puternică. Voiam să deschid ochii și nu reușeam. M-am trezit pe la trei noaptea, apoi dimineața mi s-a făcut foarte greață. Asistentele mi-au dat o pastilă pentru greață și am avut reacție adversă de la acel medicament.

Ochii mi s-au dat peste cap. Mi s-au blocat mușchii, tremuram. Mi s-a administrat imediat ceva de somn și mi-a trecut. Mama s-a speriat foarte tare. M-am operat fiindcă e foarte greu să duci o viață plină de complexe, nu purtam tricou sau maiou din cauza brațelor”, a mărturisit frumoasa vedetă, la Acces Direct.

image
image
image
image
image
image
celine dion jpg
oana roman jpg
banner oana lis png
claudia patrascanu bani casa constanta webp
banner mădălina ghenea png
banner smiley Dinu Maxer png
banner saveta bogdan png
banner alex dobrescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net