O mai ții minte pe Betty Stroe de la trupa Etnic? Operația la nas a schimbat-o radical

betty-stroe-inainte.jpg

betty stroe
Așa arăta Betty Stroe în urmă cu 10 ani
foto: Click!

Niciodată să nu zici niciodată! Încă o cântăreaţă de la noi s-a lăsat pe mâinile medicilor esteticieni. Asta deşi zicea că ţine la dotările ei de la mama natură. Betty Stroe (32 de ani), fosta solistă a trupei Etnic, a reuşit să se reinventeze în ultimii ani.

Betty Stroe a fost implicată, acum aproximativ 10 ani, într-un scandal de proporţii cu fostul ei iubit și impresar, Radu Baron, pe care l-a acuzat de hărțuire. Acum artista și-a făcut ordine în viață, dar a apelat și la câteva schimbări de ordin fizic: s-a făcut blondă și și-a operat nasul, pe care îl considera cam lung și cu nări proeminente. Noi am întâlnit-o la un eveniment monden, unde ne-a povestit despre noutățile din viața ei.

Betty Stroe și-a operat nasul

"M-am operat, dar nu în secret, cum s-a spus. Am ales un medic de la Bacău. Am făcut-o din motive estetice în primul rând. Am vrut să-mi armonizez trăsăturile. Nu am avut un complex de genul să nu mă pot uita în oglindă sau să nu dorm noaptea. Am avut şi o deviaţie de sept şi am reuşit să o rezolvăm. Nu m-a durut deloc şi sunt foarte mulţumită de ce a ieşit. E adevărat că nu sunt adepta operaţiilor estetice. Asta e prima şi ultima mea operaţie de ordin estetic. Singura chestie neplăcută a fost faptul că am stat o lună departe de scenă", ne-a declarat solista.

betty-stroe1-ok.jpg

betty stroe
Așa arată acum Betty Stroe. Blondă și cu nasul operat
foto: Facebook

Betty Stroe se iubește cu un alt impresar, Zsolt Kapros

Betty trăieşte de 11 ani o frumoasă poveste de dragoste alături de noul ei impresar, Zsolt Kapros. Cei doi nu intenţionează deocamdată să se căsătorească, spunând că «o hârtie» nu consolidează relaţia.

betty-stroe-zsolt-kapros.jpg

betty stroe si iubitul
Betty Stroe și iubitul ei, Zsolt Kapros
foto: Facebook

"Suntem de 11 ani împreună, ce-mi face un act? Când vom face copilul, vom face şi actele, să ne cheme pe toţi la fel şi cam aia e. E o formalitate. Până atunci creştem pisici, peşti. Am patru pisici dar, în funcţie de ce mai salvăm, numărul poate crește. O să zică lume acum că-s nebună", a declarat Betty pentru click.ro.

Betty are o adevărată menajerie la bloc. Solista intenţionează să se mute însă la casă de dragul mâţelor ei. "În momentul în care ne mutăm la casă, vreau şi bufniţă, şi căţel. Acum stăm la bloc. N-am copil, n-am bătaie de cap. Dar cât de curând îmi iau casă”.

Citește și:

Tot ce trebuie să ştii despre rinoplastie

Ieri năsoase, azi sexoase! Topul celor mai reuşite rinoplastii

 

Loading...
 
 

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1