Octavian Strunilă: «Nu mănânc nimic cu 4 ore înainte de un spectacol»

Ultima actualizare:

Octavian Strunilă povesteşte care e regimul alimentar al unui actor.

Nu e uşoară viaţa de actor. Implică o mulţime de restricţii, unele dintre ele alimentare. Octavian Strunilă (33 de ani) povesteşte că nu înghite nimic cu patru ore înainte de spectacol, iar după, simte nevoia să dea iama-n dulciuri. Nu-i de mirare că, în multe perioade, silueta îi e pusă serios în pericol.

„Am perioade cu multă treabă, când pierd nopţile pentru că trebuie să scriu, când am repetiţii şi turnee. Atunci mănânc foarte multe ciocolate, ajung şi la 3 pe zi. De la oboseală mai ales. Când am câte un spectacol la Oradea, pe drum, opresc la câte 5-6 benzinării şi de la fiecare îmi iau câte o ciocolată. Beau multă cola şi tot ce prind cu cacao. Atunci se dă peste cap organismul şi mai pun câteva kilograme”, spune Strunilă.Dar tot el are grijă (când vrea, bineînţeles) să mănânce sănătos. Mărturiseşte că în fiecare dimineaţă mănâncă fructe pe stomacul gol şi nimic altceva. „Eu consider că fructele se mănâncă pe stomacul gol, nu în timpul zilei, pentru că fermentează, distrug stomacul şi nici nu te alegi cu vitamine”.

Atunci când are spectacole seara, cu patru ore înainte de a urca pe scenă nu mai mănâncă nimic. „Nu poţi să urci cu burta plină, să-ţi vină să râgâi, te simţi rău, am avut şi nişte experienţe urâte pe tema asta şi am mare grijă să nu se mai repete. Ultima masă e pe la 14-15, ceva uşor. Iar după spectacol simt imediat nevoia să mănânc o ciocolată. Urmează masa de seară, care e destul de târzie... Ce să zic, actorii nu sunt tocmai un exemplu în acest sens”, mai spune Octavian Strunilă.În schimb, e un veritabil bucătar, la el în casă. Îşi impresionează familia cu cotlete de miel, raţă cu varză şi tot ce înseamnă grătare. Evident, tot când are timp şi dispoziţie. „E o diferenţă între a face mâncare şi a găti. Găteşti de nevoie, faci mâncare de plăcere. Mie îmi place să fac grătare cu prietenii, când am musafiri. Sau să le fac copiilor mei la prânz un grătar din piept de curcan cu salată sau cu ciuperci trase la tigaie. Din păcate, nu ştiu să le fac dulciuri, am lipsit la acea lecţie”.

Da, chiar a lipsit. Se întâmpla pe când participa la emisiunea "MasterChef proba celebrităţilor" de la Pro Tv, la sfârşitul anului 2013. Cu două săptămâni înainte, toţi concurenţii au făcut o pregătire de două săptămâni. „Ne-au învăţat să gătim cu toate tipurile de carne, cu legume etc. În ziua în care se făceau deserturi am lipsit pentru că am avut filmare. În concurs, exact la deserturi mi-am luat-o. Consider că o prăjitură se pregăteşte cel mai greu pentru că e foarte important să respecţi timpul de coacere, gramajele, cât de mulţi frămânţi un aluat... nu vreau să văd aşa ceva. Mie îmi place mult să fac anumite mâncăruri şi deloc altele”, spune despre el Octavian Strunilă.

Mănâncă fructe  doar dimineaţa,  pe stomacul gol
Mănâncă fructe doar dimineaţa, pe stomacul gol

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
banner oana lis png
claudia patrascanu bani casa constanta webp
banner mădălina ghenea png
banner smiley Dinu Maxer png
banner saveta bogdan png
banner alex dobrescu png
banner oana moșneagu vlad gherman png
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net