Năstase îşi împacă nevasta cu daruri scumpe

Ultima actualizare:

    Ilie şi Brigitte sunt căsătoriţi de trei ani
Ilie şi Brigitte sunt căsătoriţi de trei ani

La bine şi la rău! E promisiunea pe care soţii şi-o fac, la început de drum. Promisiune de care unii uită câteodată. Se pare că e şi cazul fostului mare tenismen Ilie Năstase, care nu i-a fost alături soţiei în cele mai grele momente ale vieţii. De fiecare dată, însă, Ilie şi-a răscumpărat greşelile cu daruri scumpe.

Brigitte (39 de ani) şi Ilie Năstase (70 de ani) sunt căsătoriţi de trei ani şi, de la începutul relaţiei lor, au avut de trecut câteva hopuri. Cel mai recent a fost operaţia suferită de Brigitte, în septembrie, la Viena, unde i-au fost scoase din plămâni nişte tumori. Din fericire, în urmă cu câteva zile, soţia lui Năstase a anunţat că, potrivit analizelor medicale sosite de la clinica din Austria, tumorile nu sunt canceroase. „Am terminat acum trei zile cu toate tratamentele necesare postoperatorii. Am fost foarte stresată la un moment dat, pentru că nu ştiam dacă am tumori maligne sau benigne”, a  declarat Brigitte, după ce a aflat rezultatul îmbucurător. 

Din păcate, bruneta a fost nevoită să treacă mai mult singură prin tot acest coşmar, în sensul că soţul nu i-a fost alături la Viena. În 6 septembrie, chiar în ziua în care ea se afla pe masa de operaţie, Ilie Năstase era la Otopeni unde participa la deschiderea şantierului unui patinoar construit de prietenul său Ion Ţiriac. 

Când a trecut efectul anesteziei şi a deschis ochii, Brigitte le-a văzut alături doar pe prietena ei şi pe fiica acesteia, fapt pe care l-a povestit chiar ea pe contul său de Facebook. „Aşa cum s-a întâmplat şi acum un an, când am fost internată în România cu diagnosticul de embolie pulmonară şi infarct pulmonar, prietena mea Florentina Tolici împreună cu fiica ei Cristina Tolici au fost şi de această dată alături de mine. Este mult mai uşor să ştii că nu eşti singur”, a mărturisit atunci  Brigitte. De altfel, ea s-a plâns încă de anul trecut că e singură: „Eu eram la un pas să mor, iar Ilie era mai mult preocupat de starea lui de sănătate decât de a mea. Mi-am dat seama că sunt singură, că nu am pe nimeni”, a spus soţia lui Nasty.


    Geanta Hermes primită în vară de la Năstase
Geanta Hermes primită în vară de la Năstase

Se pare însă că Ilie se descurcă de fiecare dată s-o împace pe Brigitte cu tot felul de surprize scumpe. În iunie, ea s-a lăudat pe Facebook că tocmai a primit de la soţul său o geantă Hermes, care se ştie că are preţul de 8.000 €. “Cum să te superi pe el când te aşteaptă în cameră cu o astfel de surpriză? Te iubesc, Ilie Năstase!”, a scris Brigitte pe contul său. De curând, bruneta a publicat pe acelaşi cont câteva fotografii cu ea la volanul unei maşini luxoase, inclusiv cu bordul bolidului, un Porche. “Nouă în colecţia mea”, a scris Brigitte, dând de înţeles că tocmai şi-a achiziţionat o maşină.


    Brigitte s-a lăudat cu noua maşină
Brigitte s-a lăudat cu noua maşină

Click! spune

Deşi au trecut doar două luni de la operaţie, Brigitte s-a întors la muncă, mai ales că, după cum spune chiar ea, se descurcă din banii ei şi nu din cei ai lui Ilie. „Mă ocup de firmele mele, nu mă mai gândesc deloc la sănătate. Ce-o vrea Dumnezeu!”, ne-a declarat soţia fostului tenismen.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
banner dana nălbaru png
banner adrian cristea png
Au trecut 12 ani de când a murit Gil Dobrică  I s a spus Ray Charles al României jpeg
lora
banner dinu maxer png
Sorin Gontea  Daiana  Anghel jpg
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net