Nașa Delia a dat-o în bară la nunta lui Cotabiță. Cum arăta în biserică

Ultima actualizare:

    Foto captură/ Antena 1
Foto captură/ Antena 1

Gabriel Cotabiță (61 ani) și-a unit destinele și în fața lui Dumnezeu cu iubita lui Alina, (31 ani), după 3 ani de relație.

Cântărețul, care a stat pe patul de spital aproape 4 luni în comă și-a revenit într-un mod miraculos, deși medicii nu îi mai dădeau nicio șansă. Primul lucru pe care l-a făcut după ce s-a pus pe picioare a fost să își ceară iubita de soție, cea care i-a fost alături în cele mai grele momentele ale vieții lui. 

Astfel că, în prezenșa apropiaților, s-a cununat religios duminică, la Biserica Mihai Vodă din București, ctitorie a lui Mihai Viteazul

Cea care a atras, însă, atenția, a fost Delia, nașa lui Gabriel Cotabiță și a iubitei lui, Alina, care s-a îmbrăcat puțin prea „sclipicios” pentru solemnitatea unui astfel de eveniment. Solista a optat pentru o ținută aurie, iar pe umăr a ținut pe tot parcursul ceremoniei religioase o poșetă, care părea că o face să se simtă ușor stingherită.

Cotabiță a suferit un infarct pe 8 mai 2015, în timp ce se afla la sala de sport a Hotelului Hilon din Capitală. Iată-l aici fericit la biserică, în timpul ceremoniei religioase, alături de Alina, care a strălucit în rochia de mireasă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
film jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
banner madalina manole png
banner adela popescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net