Monica Davidescu, voluntar pentru DSP alături de alți actori de la Teatrul Național

monica-davidescu.jpg

monica davidescu cu bratele deschise
Monica Davidescu este voluntar la un call center DSP, alături de alți actori și angajați ai Teatrului Național București
foto: arhiva personală/Facebook

Monica Davidescu, Istvan Teglaș și alți actori ai Teatrului Naţional din Bucureşti, alături de alţi angajaţi ai instituţiei, lucrează ca voluntari la un call center al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi răspund numeroaselor apeluri ale oamenilor în probleme legate de pandemia provocată de noul coronavirus.

Potrivit unui comunicat remis vineri News.ro, la call center-ul amenajat de organizaţia Geeks for Democracy, cu sprijinul DSP şi STS, într-o clădire aflată în spatele sediului TNB, mai mulţi actori şi câţiva colegi din Direcţia Comunicare au participat zilele acestea ca voluntari.

După ce au fost instruiţi de voluntari cu experienţă şi după ce au fost o perioadă secondaţi de aceştia, actorii au răspuns apelurilor şi au încercat să îi ajute pe bucureşteni cu informaţiile solicitate.

Între participanţi s-au aflat Monica Davidescu, Lari Giorgescu, Ileana Olteanu, Ionuţ Toader, Richard Bovnoczki, Mihai Munteniţă, Crina Semciuc, Andrei Finţi, Răzvan Oprea, Istvan Teglaş şi Victoria Dicu.

Monica Davidescu: ”Operatorii din call center DSP fac o muncă foarte grea”

„Situaţia de acum m-a făcut să particip la voluntariatul acesta, pentru că am norocul de a nu mă fi infectat cu acest coronavirus - sper să nici nu se întâmple - astfel că pot să ajut oamenii, publicul. Dacă nu sunt pe scenă şi nu pot să fac spectacole pentru ei, măcar atât pot să fac, să răspund la telefon şi să am o legătură directă cu publicul şi să încerc să ajut cât pot de bine”, a declarat actorul Ionuţ Toader.

Monica Davidescu a precizat: „Particip în acest proiect pentru că mi s-a părut foarte interesant să poţi să dai o mână de ajutor operatorilor din call center DSP, pentru că fac o muncă foarte grea aici, pe de altă parte să poţi asculta oamenii şi să îi întrebi cum se simt, să le găseşti o soluţie şi m-am bucurat că din cele 8-10 apeluri pe care le-am luat până acum am reuşit să îi fac pe oameni să completeze corect toate documentele, să îşi obţină concediul medical sau să îi trimit spre Ambulanţă, pentru a-şi face testul”.

actori-tnb-dsp.jpg

actori de la tnb voluntari la un call center dsp
Actorii de la Teatrul Național București fac voluntariat la un call center DSP
foto: Florin Ghioca

 

Ileana Olteanu a fost deja două zile la call center: „Trăim nişte vremuri cumplite şi-atunci, noi, ăştia care suntem sănătoşi şi pe baricade, să fim în linia întâi şi să dăm un exemplu că se poate trece cu o atitudine mai pozitivă peste greutăţi. Noi, actorii, asta putem face cât teatrele sunt închise. Decât să stai acasă şi să te uiţi la lucruri negative, mai bine vii, dai o mână de ajutor 2 - 3 ore pe zi, nu cred că e foarte greu”.

„Primul meu caz a fost unul foarte greu şi mi-a fost foarte dificil să nu mă ataşez de persoana respectivă, pentru că problema era una foarte urgentă şi înţelegeam foarte bine. Problema mea era că nu ştiam cu ce să-l ajut, pentru că într-adevăr, la un call center ca acesta restricţiile sunt foarte multe, eşti destul de limitat, nu poţi să-l ajuţi pe om decât cu unele informaţii care îi pot fi utile. Oamenilor însă le este greu să aibă răbdare, inclusiv să te asculte. Nu e deloc uşor ce fac voluntarii de la call center, este foarte greu!”, a adăugat şi Lari Giorgescu, după ce a încheiat munca primei zile de voluntariat.

Demersul actorilor şi al colegilor lor din TNB va continua în perioada următoare.

Citește și:

INTERVIU Actriţa Monica Davidescu, reguli noi la teatru: «Nu ne apropiem pe scenă şi nu ne vorbim faţă în faţă»

Loading...
 
 

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1